Azi, 21 Noiembrie 2016, a avut loc la Zalău şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest. Printre cele mai importante puncte pe ordinea de zi a fost numirea domnului TIBERIU MARC, Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj şi a domnului SANDOR PASZTOR, Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, drept preşedinte, respectiv vicepreşedinte, ai Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest
Au fost nominalizaţi membrii regiunii noatre în Comitetul de Monitorizare a POR 2014-2020, astfel: membru titular în Comitetul de Monitorizare POR, din partea preşedinţilor consiliilor judeţene din Regiune, Preşedintele CDR Nord-Vest, domnul TIBERIU MARC, iar membru supleant este Vicepreşedintele CDR Nord-Vest, domnul SANDOR PASZTOR. Al doilea membru titular în Comitetul de Monitorizare POR, din partea mediului de afaceri, mediului academic, sindicatelor, societăţii civile, este Rectorul UBB Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop, iar membru supleant este domnul Prof. Dr. Ec. Dr. Ing Stelian BRAD de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
Membrii CDR au mai aprobat şi Raportul de activitate al ADR Nord-Vest pentru anul 2015, precum şi raportul pentru semestrul I 2016.