Proiectul C-Voucher alocă 4,2 milioane de euro pentru dezvoltarea unor soluții inovative de economie circulară de către întreprinderile mici și mijlocii din industria agro-alimentară, prelucrătoare, textilă, domeniul apei și sănătate.
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest face parte din consorțiul acestui proiect în cadrul căruia, pe parcursul primului semestru din 2020, au fost organizate două apeluri de finanțare, constând în acordarea de vouchere de inovare și servicii suport.
24 de proiecte de economie circulară au beneficiat de un pachet financiar de sprijin, de consultanță și mentorat pentru dezvoltarea și implementarea soluției. Optimizarea și reutilizarea deșeurilor, înlocuirea cu materiale bio-degradabile, prelungirea ciclului de viață al produselor, soluții digitale pentru managementul deșeurilor în industrie, platforme de partajare a resurselor – sunt câteva dintre subiectele abordate în aceste proiecte inovative, pe care vă invităm să le explorați prin referințele furnizate în continuare.
Un nou apel va fi disponibil începând din luna august 2020 până în octombrie, pentru pregătirea adoptării de soluții circulare de către întreprinderi, prin acordarea altor 24 de vouchere în valoare de 15.000 euro fiecare și servicii suport.
Rezultatele celor două apeluri sunt după cum urmează:
PROGRAM DE ADOPTARE DE SOLUȚII CIRCULARE – ediția I
Timp de 3 luni cât apelul a fost deschis, au fost depuse 120 de aplicații din 32 de țări, 10 fiind din România. În urma evaluării, 18 firme au fost selectate să participe la Programul de Adoptare de Soluții Circulare, derulatîn perioada ianuarie – martie 2020, dintre care două sunt din România.
În cadrul Programului de Accelerare, firmele au beneficat de un pachet integrat de sprijin care a constat în asistență pentru elaborarea unui plan de afaceri și a unei prezentări de tip pitch, mentorat și coaching pentru încadrarea soluției circulare în procesele firmei precum și identificarea surselor de finanțare naționale și europene din surse publice și private, potrivite dezvoltării ulterioare a soluției inovative propuse. În urma finalizării și a validării planului de afaceri, fiecare firmă a primit voucherul de economie circulară în valoare de 15.000 euro, care va putea fi utilizat pentru implementarea efectivă a soluției sau pentru alte nevoi colaterale.
Lista completă a firmelor care au parcurs etapele de dezvoltare ale soluției de economie circulară în cadrul Programului de Accelerare reprezintă o sursă deosebită de inspirație pentru adoptarea și transformarea modelelor liniare de gestiune a afacerilor în modele circulare, prietenoase cu mediul: https://c-voucher.com/winners-1st-open-call-adopters/
FIRMA | Detalii despre soluția de economie circulară | Țara |
Transylvania Brew | Producător de cidru artizanal din Transilvania, propune soluții de utilizare a rezidurilor de mere rezultate în urma producției de cidru, în industria alimentară și a suplimentelor nutritive. | România |
Tailor Studio | Atelier de creație și design vestimentar, propune îmbrăcăminte și echipamente de protecție din textile inteligente, bazate pe fibre naturale. | România |
Abomey Labs | Start-up inovativ, dezvoltă un lanț de aprovizionare durabil, bazat pe ingrediente organice rare și din Africa, precum shea, baobab, marula, moringa, hibiscus. Propune realizarea unui brand de cosmetice 100% naturale, producție fără deșeuri și reducerea consumului de plastic pentru ambalaje. | Franța |
RTFACT Brands | Accesorii fabricate din material de plută, biodegradabil | Franța |
Produits BERGER | Brand unic de parfumuri pentru casă care purifică și parfumează aerul combinând cu succes tradiția și modernul, prin producția de lămpi cu parfum, difuzoare din trestie și lumânări. | Franța |
Aguardio | Economie de apă și energie printr-un dispozitiv care detectează consumul de apă de la duș prin senzori de mișcare, temperatură, umiditate, sunet și printr-un afișaj care ghidează utilizatorul pentru ca timpul petrecut în duș să fie cât mai eficient și de scurtă durată. | Danemarca |
Brannatura | Se bazează pe exploatarea deșeurilor din industria de fabricare a berii și a morăritului, în urma procesării fiind obținute produse nutritive (proteine, fibre dietetice, vitamine și minerale). | Danemarca |
Ziito | O viață nouă mobilierului uzat – platformă de reciclare și reutilizare a lemnului, design industrial. | Danemarca |
Made by us | Jucării de integrare senzorială tactică, concepute pentru a ajuta la dezvoltarea integrării senzoriale și pentru a sprijini copiii cu nevoi speciale (autism, ADHD, anxietate, tulburări de procesare senzorială) | Danemarca |
The Loop Factory AB | Platformă de gestionare a deșeurilor textile, obținerea de țesături noi prin reciclare și tratamente non-invazive, cu menținerea proprietăților fibrei. | Suedia |
GRAFREN AB | Dezvoltarea unui filtru inovativ de purificare a apei miniere pe baza de grafen | Suedia |
Hollbium | Dezvoltarea de sisteme hidroponice interioare, care fac posibilă creșterea plantelor comestibile acasă sau la birou. | Suedia |
Ingeniería y Control MERASYS | Platformă de comercializare a produselor ecologice și de la micii prodicători, dezvoltarea unei aplicații care vizează reducerea risipei de alimente | Spania |
Krill Design | Procesarea deșeurilor organice, pentru crearea de produse ecologice prin tipărire 3D din bioplastic, fiind folosite de aceleași companii care au furnizat deșeurile. Dezvoltarea unei rețele europene de furnizori de deșeuri și imprimante 3D pentru procesarea lor. | Italia |
Vegea | Procedeu inovativ pentru industria textilă, de obținere a unui material de piele sintetică bazat pe procesarea zațului de cafea. | Italia |
Redrose Developments | Dezvoltarea de tehnologii inovative pentru valorificarea beneficiilor algelor marine și pentru a putea oferi produse alimentare de calitate | Irlanda |
Dowmann Ltd | Proiectarea, construirea și exploatarea fabricilor care prelucrează și transformă deșeurile verzi (biomasă) în peleți, utilizate de autorități pentru a genera căldură regenerabilă și pentru a înlocui utilizarea combustibililor fosili. | Irlanda |
BC materials | Start-up care produce din pământul colectat în urma procesului de excavare în mineritul urban, produse neutre de carbon, circulare, care nu contribuie la epuizarea resurselor și ajută la menținerea unui climat sănătos. | Belgia |
PROGRAM DE ACCELERARE PENTRU ECONOMIA CIRCULARĂ, ediția a II-a
Din cele 90 de proiecte depuse de către firme din 26 de țări, 13 s-au calificat în semi-finala de la Paris, beneficiind de un voucher de călătorie și de o sesiune de instruire intensivă de o zi oferită de experții C-Voucher, pentru susținerea prezentării în finală. Din 7 aplicații din România, două s-au calificat în semi-finală, respectiv Kematronic – cu expertiză în domeniul apelor uzate, membră în clusterul CLEMS și Fibrex – producător de instalații sanitare, ambele din Regiunea Nord-Vest.
În urma prezentării finale de la Paris din luna martie, juriul extern, cu expertiză pe teme de economie circulară și transfer tehnologic, împreună cu cele 13 organizații partenere în proiectul C-Voucher, au desemnat cele 6 firme câștigătoare care vor beneficia timp de 9 luni de Programul de Accelelare pentru Economia Circulară: https://c-voucher.com/smes-to-onboard-second-round-of-the-circularity-programme/
FIBREX | Soluție circulară inovativă de reutilizare a deșeurilor obținute din producția de căzi de baie | România |
REXCON | Soluție de reutilizare de materiale de construcții prefabricate, de tip pereți modulari | Danemarca |
PLANCTONID ENVIRONMENT | Soluție de epurare a apei bazată pe microalge | Franța |
KRACK ZAPATERIAS | Soluție de reutilizare a deșeurilor de încălțăminte | Spania |
ARTEX | Soluție integrată de reutilizare a buretelui din tapițeria pentru scaune și banchete din industria de mașini și trenuri | Suedia |
DANSKE VAERKTOEJ | Soluție de colectare și reutilizare a uneltelor metalice prin topire și turnare 3D | Danemarca |
Pachetul integrat pentru dezvoltarea soluției circulare și implementarea la nivelul afacerii proprii constă în:
- voucher de 58.000 euro pentru a contracta servicii suport de tehnologie, digitizare, prototipare, testare
- asistență constantă din partea unui expert – consultant cu rol de design thinking și management organizational, pentru schimbarea modelului de afaceri de la linear la circular
- mentorat în afaceri din partea Accelatorului Blumorpho, organizație parteneră C-Voucher
- asistență pentru identificarea și atragerea de alte surse de finanțare publice și private pentru asigurarea sustenabilității implementării soluției sau pentru dezvoltare ulterioară
Pentru a rămâne în contact cu noutățile proiectului C-Voucher pe teme de economie circulară și pentru a explora posibilități de colaborare cu firmele beneficiare sau cu organizațiile partenere, înscrieți-vă în COMUNITATEA C-VOUCHER! https://c-voucher.com/community/
Echipa C-Voucher a ADR Nord-Vest
Manager de proiect – Ioana Dragoș
Expert Designer coaching & mentorat – Mihai Dragomir
Experți implementare – Ioana Pavel, Beatrice Moldovan
Expert comunicare – Ovidiu Mărginean
Expert financiar – Angela Man
Șef Departament – Dorin C. Domuța