320 de copii din Oradea vor avea condiții de studiu mai bune datorită unei investiții de 5 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Preșcolarii care vor face primii pași în educație la Grădinița nr. 45 și Creșa nr. 6 se vor bucura de un mediu de învățare îmbunătățit, datorită proiectului al cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Oradea. Prin intermediul acestei finanțări nerambursabile, copiii vor beneficia de clădiri moderne, curate, multifuncționale și reabilitate din punct de vedere energetic.

Pe cei 2.000 de metri pătrați se vor realiza lucrări care au ca scop scăderea consumului de energie cu 80%, până la 170 MWh/an, similar cu plantarea a 4000 de arbori în jurul clădirilor. Iar pentru cei 220,000 locuitori ai municipiului Oradea, acest lucru se traduce prin economii la bugetul local, dar și prin emisii reduse ale gazelor cu efect de seră. Un alt aspect care este implementat cu ajutorul acestui proiect este folosirea surselor regenerabile de energie care vor ajunge la aproape 80,000 KWh/an, care echivalează cu trei milioane de arbori care absorb CO2 din aer.

Pentru 320 de preșcolari și 33 de angajați, modernizarea grădiniței și a creșei reprezintă o veste excelentă, care le va oferi condiții europene de educare și recreere, reducerea facturilor și îmbunătățirea stării de bine. Iar întreaga comunitate bihoreană va vedea efecte pe termen lung în ceea ce privește reducerea poluării survenite din cauza consumului de electricitate și gaz pentru a face ca procesul educațional să fie realizat în condiții optime. La finalul proiectului, preconizat pentru luna decembrie 2026, toți locuitorii din zona grădiniței și creșei vor resimți beneficiile modernizării prin intermediul acestui proiect cu finanțare europeană.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice la Gradinița nr. 45 și Creșa nr. 6 – Căsuța veseliei situate în Oradea, str. Aluminei nr. 100 – Cod SMIS 317063” este finanțat prin Prioritatea 3 – O regiune cu localități prietenoase cu mediul din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 și respectă inițiativa New European Bauhaus pentru că îmbină principiile durabilității, rezilienței și esteticii, conform obiectivului de politică pentru O Europă mai verde.

Articolul anterior
Expert cu rol de ofițer contabilitate
Articolul următor
Trei firme nou-înființate au semnat primele contracte în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Meniu
Sari la conținut