Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organizație parteneră în cadrul proiectului C-Voucher, lansează astăzi, 1 august 2019, Apelul de finanțare și servicii suport pentru adoptarea de soluții de economie circulară:
Apelul are un buget de 270.000 Euro și se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii din statele membre ale Uniunii Europene și din statele asociate programului Orizont 2020 care își desfășoară activitatea în industria prelucrătoare, agro-alimentară, textilă, în domeniul sănătății și al apei.
Proiectele propuse pot viza optimizarea fluxului de producție, integrarea materialelor biodegradabile în gama de produse sau folosirea unor astfel de ambalaje, reducerea, reciclarea sau reutilizarea deșeurilor generate în procesul de producție, prelungirea ciclului de viață al produselor, alinierea la standardele de mediu și modificarea modelului de administrare al afacerii, de la liniar la circular.
18 firme vor fi selectate să participe în perioada ianuarie – martie 2020 la Programul de Replicare a Lanțului de Valoare. Acesta se va desfășura pe o durată de 3 luni și va include:
- Un voucher sub formă de grant nerambursabil de 15.000 euro pentru elaborarea unui plan de investiții care să pregătească soluția circulară inovativă (sunt eligbile costuri de resursă umană pentru personalul propriu sau/ și atragerea unui consultant extern, orice alte costuri care permit realizarea Studiului, inclusiv deplasări pentru bune practici în dezvoltarea sau aplicarea soluției)
- Asistență timp de 1 lună din partea unui expert în coaching și #designthinking pentru identificarea soluțiilor optime
- servicii de mentorat în afaceri din partea organizațiilor partenere din străinătate
Termenul de depunere a aplicațiilor pentru apelul de proiecte este 31 octombrie 2019
Șase soluții circulare sunt în prezent în curs de dezvoltare în cadrul Programului de Accelerare C-Voucher, urmare a unei Scheme de finanțare lansată anul trecut, servind drept bună practică și inspirație pentru adoptarea uneia din aceste soluții sau propunerea unor alte tipuri de inovații care să se subscrie cel puțin uneia dintre cele opt modele de afaceri ale economiei circulare:
- SOLUȚII CIRCULARE: https://call-for-adopters.fundingbox.com/pages/circular
- MODELE DE AFACERI DE ECONOMIE CIRCULARĂ: https://call-for-adopters.fundingbox.com/pages/models
Detalii importante:
- Cunoașterea limbii engleze este o precondiție de acces la finanțare
- Documentația aferentă Ghidului solicitantului, extras al Formularului de aplicație, Întrebari & Răspunsuri: https://call-for-adopters.fundingbox.com/pages/gfa
- Formularul de aplicație se completează on-line, pe platforma dedicată
- Termenul de depunere a aplicațiilor pentru primul apel de proiecte este 31 octombrie 2019
- Pentru alte detalii legate de contextul proiectului, consultați website-ul: http://c-voucher.com/
- Firmele interesate pot solicita detalii și îndrumare la ADR Nord-Vest, Departamentul de Dezvoltare Regională, Proiecte, Turism
- Prezentarea succintă în limba română a schemei de finanțare: pdf
- Prezentare succintă în limba română a celor 6 soluții circulare aflate în dezvoltare: pdf
Proiectul C-VOUCHER se implementează de către un consorțiu european din 6 state format din agenții de dezvoltare, acceleratoare, clustere și universități și este finanțat din programul european de cercetare-dezvoltare-inovare Horizon 2020, componenta INNOSUP-1- Proiecte facilitate de clustere pentru crearea de noi lanțuri de valoare. Cinci clustere din regiunea Nord-Vest sunt parteneri asociați în acest proiect, facilitând diseminarea oportunităților și informarea firmelor din industriile în care activează: Clusterul AgroTransilvania, Clusterul Mobilier Transilvan, Clusterul CLEMS, Clusterul HOLZBOX si Clusterul ADMATECH.
Prin patru scheme de finanțare care se vor desfășura în perioada octombrie 2018 – martie 2020, prin proiectul C-Voucher se alocă un buget de 4,2 milioane de euro pentru a sprijini 66 de firme din Europa să dezvolte, să implementeze și să adopte soluții de economie circulară prietenoase cu mediu. Acesta este cel de-al doilea apel de finanțare desfășurat în cadrul proiectului C-Voucher. Urmează în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2019, lansarea urmatorului Apel de dezvoltare de soluții inovative care presupune vouchere de 60.000 euro pentru contractarea de furnizori de tehnologie și înscrierea într-un Program de Accelerare de 9 luni pentru alte 6 firme. De asemenea, în vara anului 2020 se va lansa ediția a IIa a Apelului de adoptare de soluții inovative, prin care alte 24 de firme vor avea posibilitatea să dezvolte planuri de investiții pentru pregatirea de soluții de economie circulară.