Comisia Europeană a aprobat Acordul de Parteneriat cu România, documentul strategic prin care sunt reglementate obiectivele și alocarea fondurilor europene pentru țara noastră în perioada 2021-2027.

Pe parcursul noii perioade de programare în România se vor implementa 16 Programe Operaționale prin Politica de Coeziune 2021-2027, iar valoarea totală a acestora va fi de aproximativ 45 de miliarde de euro.


Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest va îndeplini funcția de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027 al cărui buget total, alocare UE și cofinanțare de la bugetul național, va fi de 1,43 miliarde de euro. Programul a fost avizat de către Guvernul României și ulterior a fost transmis Comisiei Europene pentru verificare și aprobare.

Suntem astăzi în fața unui moment istoric. Odată cu aprobarea Acordului de Parteneriat, intrăm în linie dreaptă pentru o oportunitate unică: investirea celor 45 de miliarde de euro alocate prin Politica de Coeziune pentru a schimba radical România. Experiența perioadelor de programare anterioare ne ajută să scriem o poveste de succes pentru perioada 2021-2027, care include accesarea cât mai eficientă și debirocratizată a banilor europeni, o viziune proactivă asupra obiectivelor pe care le urmărim și termene foarte clare pentru implementarea proiectelor. Pasul următor este aprobarea tuturor celor 16 Programe Operaționale, pe care le-am transmis deja Comisiei Europene. În final, trebuie să vorbim despre o Românie cu autostrăzi, infrastructură feroviară, de apă, canalizare, cu resursă umană pregătită la cel mai înalt nivel, spitale sigure și un mediu de afaceri competitiv”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Mai multe informații despre obiectivele asumate prin fiecare program, precum și despre bugetele repartizate pe priorități de investiții, sunt disponibile aici — https://bit.ly/3PRrZiD.

Articolul anterior
Comisia Europeană a aprobat Acordul de Parteneriat cu România, documentul strategic prin care sunt reglementate obiectivele și alocarea fondurilor europene pentru țara noastră în perioada 2021-2027
Articolul următor
Achiziție servicii de instruire destinate perfecţionării în domeniul „Managementul riscurilor”
Meniu
Sari la conținut