REGULAMENTUL DE DESFASURARE AL CONCURSURILOR ÎN CADRUL ADR NORD-VEST:

Aplicarea procedurii de recrutare și selecție la nivelul ADR Nord-Vest asigură tuturor candidaților șanse egale, indiferent de tipul postului și nivelul ierarhic, respectându-se principiul nediscriminării pe criterii de: identitate de gen, sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, dizabilităţi, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.

Participarea la concursul de verificare a cunoştinţelor se face în baza verificării identităţii candidatului.

La data examinării toţi candidaţii eligibili se vor prezenta la concurs la ora comunicată de către secretarul comisiei.

Condiţiile de examinare sunt standardizate astfel încât toţi candidaţii pe post să fie verificaţi şi evaluaţi în mod egal, fără crearea vreunei situaţii de discriminare.

Seturile de subiecte sunt secrete şi sunt închise în plicuri sigilate.

Înainte de testul scris, secretarul comisiei va face prezenţa candidaţilor şi îi va informa cu privire la timpul alocat testelor şi prezintă candidaţilor setul cu subiecte.

Lucrările elaborate de către candidaţi vor fi redactate, sub sancţiunea anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de către ADR Nord-Vest.

În cazul în care verificarea cunoştinţelor se face prin test scris pe suport de hârtie, toţi candidaţii vor folosi pix cu pastă de culoare albastră.

Testul va fi completat cu numele candidatului în colţul din dreapta sus, care va fi lipit şi sigilat de către secretarul comisiei şi apoi semnat de către unul dintre membrii comisiei de concurs.

Candidaţii îşi vor marca greşelile prin tăierea cuvântului/cuvintelor cu o linie orizontală și punerea lor între paranteze.

La sfârşitul testului scris secretarul comisiei va nota într-un tabel numărul de pagini scrise, iar candidatul va semna pentru conformitate.

Fiecare candidat va fi informat asupra rezultatelor obţinute la probele de concurs.

La proba scrisă, interviu şi probele suplimentare vor promova doar candidaţii care au întrunit minim punctajul de 70 din 100.

Candidaţii nemulţumiţi de punctajul realizat, la oricare dintre probele de concurs, pot depune contestaţie, expunând motivele contestaţiei depuse şi aducând dovezi în sprijinul fundamentării acestei acţiuni, în termen de 1 zi lucrătoare (24 de ore) de la comunicarea rezultatelor, la secretariatul ADR Nord-Vest, care va fi înregistrată cu număr de înregistrare.

Contestaţia va fi analizată de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, iar răspunsul va fi comunicat contestatarului în termen de 2 zile lucrătoare după soluţionarea contestaţiilor.

Meniu
Sari la conținut