Modificarea formei de contract din cadrul Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020

În data de 28.08.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis ordinul de modificare a formei de contract anexată la Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020 ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.
Astfel, modificarea prevede includerea formei contractului de finanțare (condiții generale și condiții specifice POR) pentru apelurile de proiecte dedicate SUERD.
De asemenea, au fost actualizate prevederilor contractuale privind asigurarea confidențialității și prelucrarea datelor cu caracter personal și anexa privind acordarea și recuperarea prefinanțării.
În plus, a fost inclusă, in cadrul Anexei 1, Secțiunea 1 – Condiții specifice aplicabile POR 2014-2020, posibilitatea modificarii unilaterale de către AMPOR a contractului de finanțare în cazuri temeinic justificate, determinate în principal de modificarea cadrului normativ aplicabil sau pentru punerea în aplicare a prevederilor relevante în implementarea proiectelor/pe perioada de valabilitate a contractelor, cu respectarea principiilor și regulilor POR 2014-2020.

Pentru toate apelurile SUERD lansate în cadrul POR 2014-2020 la data publicării prezentului ordin, secțiunea specifică din Anexa 10.8 „Model orientativ contract de finanţare” de mai sus se aplică pentru proiectele pentru care nu a fost demarată etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Pentru celelalte apeluri lansate în cadrul POR 2014-2020 la data publicării prezentului ordin, modificările prevăzute de secțiunea specifică din Anexei 10.8 „Model orientativ contract de finanţare” se aplică astfel:
a. pentru toate proiectele pentru care nu a fost demarată etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
b. pentru proiectele aflate în contractare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice numai în cazul în care se solicită clarificări după data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Pentru contractele de finanțare în vigoare la data publicării prezentului ordin, acolo unde este cazul, în termen de maxim 90 zile lucrătoare, se realizează demesurile necesare pentru întocmirea actelor adiționale în vederea actualizării acestora, în sensul corelării cu conținutul anexei la prezentul ordin.

Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul General rămân neschimbate.

Sursa: www.inforegio.ro

Articolul anterior
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava angajează ofițer de monitorizare și implementare
Articolul următor
Modificarea formei de contract din cadrul Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020
Meniu
Sari la conținut