Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărulPOR/2017/4/4.2/1
Prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanţare
În data de 20.12.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.2/1, aferent Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului, până la data de 29.03.2019, ora 12.00.
Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.
Totodată, publicăm situaţia depunerilor cererilor de finanţare în cadrul apelurilor aferente Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
* * *
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.