Privind achiziţia de: servicii de organizare evenimente, respectiv închiriere spațiu.
Obiect achiziție: servicii de închiriere spațiu pentru organizarea evenimentului de promovare a secțiunii de internship a platformei INNO Rethinking Business Networks.
Cod CPV: 79952000-2 Servicii pentru evenimente.
Scop achiziţie: închirierea unui spațiu într-o locație centrală în vederea organizării unui eveniment de promovare a secțiunii de internship a platformei INNO Rethinking Business Networks. Evenimentul își propune creșterea notorietății platformei cât și a utilizării ei de către mediul de business din Cluj. Prin organizarea unui eveniment de amploare, în colaborare cu organizațiile studențești, INNO își propune reunirea unui public larg din rândul studenților din ani terminali cât și ai studenților de la master ai universităților clujene în vederea oferirii unui cadru de promovare al programelor de internship promovate pe platforma INNO. Acest eveniment va aduce platforma INNO în atenția studenților, secțiunea de internshipuri a platformei reprezentând o bază de date pentru studenții aflați în căutarea unui program de internship sau de practică. Popularitatea platformei în rândul studenților și respectiv accesul la publicul țintă va impulsiona companiile să-și creeze conturi pe platformă și respectiv să-și promoveze programele de internship pe site-ul INNO.
Participanți: studenții universităților clujene, în special studenți din ani terminali și studenți la master, reprezentanții organizațiilor studențești, reprezentanți din departamentele de resurse umane ale companiilor colaboratoare.
Perioada: 11 martie 2020 | Locația: Cluj-Napoca | Servicii organizare evenimente – închiriere sală
Descriere obiect achiziţie/spațiu de închiriat (specificaţii tehnice):
Sală evenimente
- locație centrală, respectiv aproximativ 500 m față de km 0 al orașului Cluj-Napoca (Piața Unirii);
- situată în proximitatea sediilor universităților UBB, UT, UMF, UAD, respectiv 1 km distanță față de BCU “Lucian Blaga” și complexul studențesc Hașdeu;
- spațiu pentru afișare bannere exterioare și afișe publicitare (avizier);
- număr minim de locuri 500 și amenajare tip amfiteatru;
- sonorizare;
- lumini;
- microfoane wireless.
Valoarea estimată:
6500 lei fără TVA pentru închiriere unei săli cu o capacitate de 500 de locuri pentru un interval de 4 ore.
Număr estimat de participanți: aproximativ 400 persoane
Durata evenimentului: 4 ore
Criteriul de atribuire: prețul cel mai scăzut / total ofertă, în condițiile îndeplinirii în totalitate a cerințelor și specificațiilor tehnice.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Autoritate Contractantă: ADR Nord-Vest, sediul secundar din Cluj-Napoca, calea Dorobanţilor nr. 3, cod 400118, tel: +40264431550, fax: +40 264439222, email achizitii@nord-vest.ro, în atenţia Biroului de Achiziţii Publice.
Termen depunere oferte 20.01.2020, ora 10:00