A fost semnat contractul aferent proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale universitare – reabilitare și recompartimentare atelier școală”

A fost semnat contractul aferent proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale universitare – reabilitare și recompartimentare atelier școală”, Beneficiar: Universitatea tehnică din Cluj-Napoca, cod SMIS 122518.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.3 – Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar in relație cu piața
forței de muncă și sectoarele economice competitive.

Perioada de implementare a Proiectului este de 58 luni, respectiv între data 01.11.2017 și data 31.08.2022.

Valoarea totală a proiectului este de 18.136.397,52 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 14.823.064,87 lei.

Articolul anterior
A fost semnat contractul aferent proiectului „MODERNIZARE ILUMINAT PUBLIC ÎN ORAȘUL JIBOU ȘI SATELE APARȚINĂTOARE”
Articolul următor
Achiziţia de servicii de recertificare și supraveghere a sistemului de management integrat calitate-mediu în conformitate cu standardele ISO 9001: 2015 și ISO 14001:2015
Meniu
Sari la conținut