ADR Nord-Vest a organizat în premieră un eveniment în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, cel mai mare eveniment european dedicat dezvoltării regionale

Săptămâna Europeană a regiunilor și orașelor are loc anual la Bruxelles și este unul dintre cele mai importante evenimente organizate de Uniunea Europeană prin Comitetul European al Regiunilor (CoR) și Direcția Generală Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene.

În ceea ce privește politica de dezvoltare regională este cu adevărat cel mai important eveniment de pe parcursul anului. În cadrul acestui eveniment deosebit au loc numeroase evenimente, ateliere de lucru, expoziții și conferințe, dedicate obiectivelor care stau la baza politicii de coeziune.

În acest an, în perioada 10-13 Octombrie 2022, a fost organizată cea de-a 20-a ediție, iar tematicile abordate au fost: tranziția spre energia verde, coeziunea teritorială, tranziția digitală și crearea programelor necesare pentru tineri.

Pornind de la aceste patru teme majore au fost organizate evenimente la care au participat, în format fizic la Bruxelles sau online, peste 20.000 de persoane, iar numărul speakerilor a fost de peste 1000.

În cadrul agendei oficiale a ediției din acest an a fost inclus și un eveniment organizat în data de 11 octombrie, în format hibrid, de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Workshop-ul ”Transylvania 4.0 – Regional insights into the bigger picture of digital Europe” a fost dedicat tranziției digitale, a fost găzduit de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană din capitala Europei și a beneficiat de speakeri de cel mai înalt nivel. Au onorat invitația de a susține un discurs în cadrul evenimentului:

 – Marcel Ioan Boloș, Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene

–  Iulia Raluca Matei, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană

– Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și membru al CoR

– Aurelia Fedorca, Primarul UAT Negrești Oaș și membru al CoR

– Daniela Popescu, Prorectorul UTCN

– Ovidiu Câmpean, Secretar de stat în cadrul MIPE

În cadrul discursului său, ministrul Marcel Boloș a oferit detalii cu privire la cloud-ul guvernamental și  dezvoltarea calităţii serviciilor digitale în domenii ca educaţia şi sănătatea, printr-un proiect pentru care au fost alocate 100 de milioane de Euro.

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a oferit exemple concrete privitoare la impactul pe care îl au proiectele pentru digitalizare implementate până în prezent de municipalitate și a continuat prin a evidenția importanța digitalizării și strategia pe care o va aborda pentru noua perioadă de programare. De asemenea, acesta a evidențiat activitatea și rezultatele semnificative ale clusterelor clujene din domeniul tehnologiei, unii din coordonatorii acestora fiind prezenți în cadrul evenimentului.

Din perspectivă academică, doamna Daniela Popescu – prorectorul UTCN, a prezentat activitatea și proiectele inovative pe care le derulează alături de studenții pe care îi coordonează. Astfel, participanții au avut ocazia de a afla tehnicile avansate pe care le folosesc studenții pentru a scana situri arheologice sau cum fac pași către a 4-a revoluție industrială prin digital twin, capacitatea de a reprezenta și optimiza virtual un produs sau proces din viața reală.Astfel, workshop-ul a oferit participanților o imagine amplă asupra digitalizării, atât din perspectiva membrilor guvernului sau a reprezentanților României în instituțiile europene, cât și a actorilor regionali și locali sau din cadrul mediului academic și de afaceri.

În cadrul delegației de la Bruxelles, membrii echipei ADR Nord-Vest au participat la întâlniri de lucru cu reprezentanții Comisiei Europene și ai altor instituții de prestigiu de la nivelul UE, precum European Association of Development Agencies (EURADA) și Romanian Office of Science and Technology, unde echipa a fost întâmpinată de doamna Iulia Mihail în calitate de director ROST și de domnul Prisecaru, secretar de stat al ministerului Cercetării și Digitalizării. De asemenea , delegația a mai avut întâlniri cu doamna Mădălina Trandafir, în calitate de reprezentant la Bruxelles al consiliilor județene prin Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) și cu delegațiile ADR Nord-Est și ADR București-Ilfov care au participat la rândul lor la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor.

Articolul anterior
Be.CULTOUR – Dincolo de Turism Cultural/Beyond Cultural Tourism
Articolul următor
A fost semnat contractul aferent proiectului „Amenajarea de sensuri unice şi parcări de biciclete în Municipiul Gherla, în preajma grădiniţelor, şcolilor, liceelor”
Meniu
Sari la conținut