A fost semnat contractul aferent proiectului „Centru Comunitar Integrat în Parva”

A fost semnat contractul aferent proiectului „Centru Comunitar Integrat în Parva”, Beneficiar: UAT comuna Parva, cod SMIS 155694.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 8 – „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi.”

Obiectivul specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”

Operaţiunea B – „Centre comunitare integrate”

Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni, respectiv între data 01.01.2022 și data 31.12.2023, aceasta cuprinde și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Valoarea totală a proiectului este de 494.682,99 lei, din care sprijinul financiar nerambursabil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 340.946,89 lei.

Articolul anterior
A fost semnat contractul aferent proiectului „Centru Comunitar Integrat în Sânmihaiu Almașului”
Articolul următor
A fost semnat contractul aferent proiectului „Centru Comunitar Integrat în Coltău”
Meniu
Sari la conținut