Patru ani de cooperare interregională pentru promovarea și susținerea patrimoniului istoric

În cadrul proiectului RFC – Revitalizarea Orașelor Fortărețe, timp de patru ani în perioada august 2019 – iulie 2023, în 6 regiuni din 6 țări s-au desfășurat acțiuni intense de promovare, de animare a actorilor relevanți, de identificare și analiză de bune practici pentru susținerea și finanțarea patrimoniului, de transfer de expertiză prin participarea la întâlniri regionale, ateliere tematice trans-naționale, sesiuni de politici publice și de acces la finanțări, vizite de studiu în toate regiunile partenere.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a facilitat în toată această perioadă accesul la toate aceste oportunități, prin coordonarea Comitetului Regional de Reprezentanți din care au făcut parte peste 30 de organizații din Regiunea Nord-Vest care activează în domeniul patrimoniului, precum autorități locale, muzee, Ordinul Arhitecților, Academia Română și universități, fundații, asociații culturale și de promovare turistică.

Conferința finală organizată în luna aprilie 2023 Cehia, la Terezin, a reunit reprezentanții regiunilor partenere și a marcat rezultatele acțiunilor intense de colaborare reflectate în implementarea planurilor regionale de acțiune.

Proiectul a fost finanțat din programul de cooperare teritorială Interreg Europe 2014-2020 și a beneficiat de un buget inițial de 1.357.628 mil euro la nivelul celor 6 regiuni partenere.

În vederea sustenabilității și capitalizării acțiunilor și a informațiilor colectate, în beneficiul organizațiilor interesate și a comunității, principalele repere strategice și tematice se regăsesc prin accesarea acestor materiale compilate:

  • Analiza Regională a Patrimoniului Istoric în Regiunea Nord-Vest – elaborată cu sprijinul expertului extern prezintă contextul istoric al zonei, principalele obiective de patrimoniu roman și medieval din regiune, cu descrierea statusului, a importanței în registrul național, a investițiilor asimilate până în prezent, precum și o analiza a surselor de finanțare care pot susține investiții viitoare și o analiza SWOT din perspectiva patrimoniului în regiune, în context național
  • Planul de Acțiune pentru dezvoltarea patrimoniului în Regiunea Nord-Vest – elaborat în baza selectării bunelor practici din regiunile partenere, relevante pentru a fi asimilate în România, planul cuprinde trei măsuri care vizează reabilitarea strategică bazată pe MasterPlanuri, cu componentă verde, abordarea integrată a obiectivelor de patrimoniu din perspectiva turistică cu valențe digitale, precum și planificarea colaborativă prin comitete consultative multi-disciplinare pentru fundamentarea deciziilor privind investițiile și valorificarea patrimoniului. Planurile de acțiune din toate regiunile partenere pot fi accesate pe site-ul proiectului: https://projects2014-2020.interregeurope.eu/rfc/action-plans/
  • Tururi virtuale ale Cetății Oradea și Bastionului Croitorilor din Cluj-Napoca, în colaborare cu echipele de la Muzeul Țării Crișurilor- Muzeul Orașului Oradea și de la Primăria Cluj-Napoca, Serviciul Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale. Realizate în perioada pandemiei din proiectul RFC, imersiunea virtuală a avut drept scop posibilitatea vizualizării obiectivelor în perioada de restricții, urmând să îndeplinească în continuare funcția de promovare culturală și turistică
  • 19 fișe de bună practică privind măsuri publice și comunitare de dezvoltare și valorificare a patrimoniului din cele 6 țări, din care 5 bune practici din România/ Regiunea Nord-Vest au fost promovate la nivel european:
  • Vizitele de studiu în cele 6 țări, cu prezentarea obiectivelor de interes, din perspectivă istorică, a managementului, a planificării investițiilor, a includerii în circuitul turistic și a mecanismelor și oportunităților de finanțare:
    • Belgia, noiembrie 2019lansarea proiectului la nivel european
    • România, octombrie 2021sesiune plenară la Turnul Croitorilor, incursiune virtuală în Cetatea Oradea, vizite în teren la Castrul roman Porolissum din județul Sălaj, vizitarea expozițiilor fizice și virtuale de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) și DE LA Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT – expoziția LIMES – Frontierele Imperiului Roman)
    • Spania, aprilie 2022 – cu ocazia Conferinței de diseminare a rezultatelor proiectului din etapa I de implementare (după primii 3 ani)
    • Cehia – cu ocazia Conferinței Finale de promovare a impactului măsurilor din planurile regionale de acțiune
    • Germania – organizată on-line în perioada pandemiei
    • Slovacia – organizată on-line în perioada pandemiei
  • Atelierele inter-regionale, organizate semestrial cu aportul experților cooptați din fiecare țară parteneră, care au abordat teme precum integrarea aspectelor de mediu în planificarea investițiilor aferente obiectivelor de patrimoniu, diferite mecanisme de finanțare și măsuri publice de sprijin, angrenarea în circuitul turistic și abordarea integrată a planificării măsurilor de promovare, aplicarea tehnologiilor digitale în valorificarea și promovarea patrimoniului, aportul industriilor creative și al evenimentelor în conștientizarea valorii istorice a locațiilor de patrimoniu. În cadrul acestor ateliere au fost promovate proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu constrângerile legate de modificarea contextului național pe parcursul implementării lor, metoda de conservare a zidurilor superioare cu perdea înierbată, aplicată la Cetatea Bologa, Festivalul de recreere istorică Porolissum Fest care se desfășura anual înainte de pandemie.

Ioana Dragoș – Manager de proiect

Marius Lazin, Marian Alca – Experți implementare

Csok Zsolt – Expert extern

Ovidiu Mărginean – Responsabil Comunicare

https://projects2014-2020.interregeurope.eu/rfc/

Articolul anterior
A fost actualizat centralizatorul cu întrebări și răspunsuri pentru ghidurile care au parcurs etapa de consultare publică
Articolul următor
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), lansează astăzi, 25 iulie 2023, în consultare publică, un nou ghid al solicitantului
Meniu
Sari la conținut