Contractul de finanțare pentru Parcul de Specializare Inteligentă Șomcuta Mare a fost semnat între ADR Nord-Vest și Consiliul Județean Maramureș

A fost semnat contractul de finanțare pentru Parcul de Specializare Inteligentă Șomcuta Mare, valoarea totală a proiectului fiind de 6,6 milioane de Euro, al doilea parc de acest tip din județul Maramureș.

Parcul de Specializare Inteligentă Șomcuta Mare va oferi spre concesionare 9 loturi cu dimensiuni între 3.408 mp si 14.701 mp, iar viitorii rezidenți ai parcului vor avea oportunitatea de a accesa fonduri nerambursabile de până la 2,5 milioane de Euro per rezident, printr-o linie de finanțare NECOMPETITIVĂ, în limita unui buget pre-rezervat de 10.000.000 Euro.

Cu ocazia semnării acestui contract, Consiliul Județean Maramureș a organizat un eveniment în cadrul căruia a fost prezentat impactul pozitiv pe care îl pot avea parcurile de specializare inteligentă pentru mediul academic și locuitorii județului Maramureș. În următorii patru ani, cu sprijin financiar european prin Programul Regional Nord-Vest, cel puțin 15 localităţi din Maramureș și din alte 3 județe Regiunea de Nord-Vest, chiar și comune, vor înființa parcuri de specializare inteligentă, special destinate companiilor mici și mijlocii inovative. În aceste locații, tinerii și profesioniștii talentați se pot alătura antreprenorilor care vor dezvolta afaceri în mijlocul unor comunități ce îi așteaptă cu brațele deschise și sunt pregătite să le acorde tot suportul necesar pentru a avea succes.

Speakerii acestui eveniment au fost:

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean;
Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al Județului;
Hegedüs Csilla director general interimar ADR NV;
Petru Alboi-Șandru, Șef AM Programul Regional Nord-Vest;
Marius Popescu, Director Dezvoltare Parcuri Industriale Maramureș
Ionuț Sărac, Șef serviciu la Consiliul Județean Bihor;
Florin Balint, Director Executiv, M-Techx EU SRL;
Dan Matei, Director General, EcoTech;
Paul Giurgiu, Electronic Map

Felicitări echipei care a elaborat proiectele pentru crearea parcurilor de specializare inteligentă și mult succes pentru implementarea lor!

 
 
 
 
 
 

 

Articolul anterior
Proiectul restaurării Bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca este câștigător la „European Heritage Europa Nostra Awards”
Articolul următor
„Biserica din Deal”, cea mai veche biserică ortodoxă din Cluj-Napoca va fi restaurată prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Meniu
Sari la conținut