Șimleu Silvaniei se modernizează datorită unui contract semnat de 4,6 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

10,000 de locuitori vor avea parte de condiții de viață mai bune prin intermediului proiectului a cărui contract a fost semnat între Primăria Șimleu Silvaniei și ADR Nord-Vest. Aproape 40,000 de metri pătrați vor fi amenajați pentru a oferi cetățenilor din oraș un spațiu mai verde, care promovează traficul pietonal și mersul pe bicicletă datorită unor piste velo de aproape 2 km. Domeniul public, prin prisma acestui proiect o să devină și mai sigur prin iluminatul stradal cu becuri LED și sisteme de monitorizare video pentru o mai bună protecție a locuitorilor care își vor petrece serile pe promenada râului Crasna.

Un sfert din tot spațiul public al orașului va fi supus acestui proces de modernizare și reabilitare, iar efectul pe termen lung va fi dezvoltarea comunității prin activități de socializare în aer liber, o creștere economică a mediului privat care va putea întreprinde noi afaceri în folosul cetățenilor și nu în ultimul rând, îmbunătățirea condițiilor pentru turiștii care se vor afla în vizită la Cetatea Bathory, aflată și ea într-un proces de modernizare datorită fondurilor europene oferite de Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Copiii vor avea locuri de joacă noi-nouțe, tinerii vor putea practica diferite sporturi în locuri special amenajate și toate categoriile de vârstă vor beneficia de alei amenajate pentru plimbări în aer liber și mobilier stradal pentru a se relaxa sub umbra arborilor care vor fi plantați. Un astfel de proiect complex care va reda cetățenilor o bună parte din oraș în scopul îmbunătățirii stilului de viață activ este un exemplu de bune practici la nivel de autorități publice în slujba localnicilor.

„CORIDOR DE MOBILITATE LENTĂ – MAL RÂUL CRASNA ÎN ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI – Cod SMIS 303539” este un proiect finanțat prin Prioritatea 7 – O regiune atractivă din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, și corespunde obiectivului de politica 5 – O Europă mai verde. Data de începere a proiectului a fost luna aprilie 2022 și data de închidere a tuturor activităților este luna ianuarie 2027.

 

 

Articolul anterior
CORRIGENDUM nr. 3 pentru Ghidul Solicitantului 132.A.2
Articolul următor
CORRIGENDUM pentru Ghidurile Solicitantului 714.A, 714.B, 714.C
Meniu
Sari la conținut