IMM-urile din turism și sănătate au semnat încă 5 contracte de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Companiile mici și mijlocii au nevoie de finanțare europeană pentru a deveni competitive pe plan regional, dar mai ales pentru a deveni relevante și pe plan european. Apelul de proiecte dedicat domeniilor turism și sănătate este răspunsul pentru cele 37 de companii care și-au depus cele mai bune proiecte care pot primi până la 1.5 milioane de euro finanțare nerambursabilă. Iar regiunea de dezvoltare Nord-Vest va resimți efectele celor 40 de milioane de euro pe care aceste IMM-uri le vor investi în sedii moderne, servicii cu caracter inovator sau locuri de muncă generate datorită sprijinului oferit de fondurile europene.

Cel mai vizibil rezultat va fi cel al unei comunități mai sănătoase, dar și servicii din domeniul sănătății oferite în toate orașele, nu doar centrele universitare în care acest lucru este o obișnuință. Toți cetățenii, fie că sunt în Cluj-Napoca și vor avea acces la Computere Tomograf, fie că sunt în Baia Mare și vor avea parte de echipamente inovative, vor resimți efectele investițiilor realizate de antreprenorii care își doresc să sprijine creșterea nivelului de trai din regiune. Până în acest moment, din cele 37 de proiecte depuse, 6 proiecte sunt în diferite stadii ale evaluării, alte 6 din ele se apropie cu pași repezi de cererea de finanțare aprobată și semnată, iar 8 deja au contractul semnat și sunt în curs de implementare. Valoarea contractelor semnate se apropie de 15.5 milioane de euro și în decurs de 2-3 ani vor produce rezultate vizibile pentru comunitate. Printre beneficiarii care vor începe implementarea acestor proiecte sunt clinici sau companii din domeniul medical care doresc să achiziționeze echipamente moderne și să creeze noi locuri de muncă. Efectele acestor investiții se vor vedea la nivel economic, social și medical, iar întreaga comunitate va avea parte de tratament preventiv de înaltă calitate.

Companiile care semnat contracte cu ADR Nord-Vest până în acest moment sunt:

OSTEOPROTECT SRL din Municipiul Oradea
Medimages SRL din Municipiul Cluj-Napoca
VITAL CLINIQUE SRL din orașul Ardud
NOVOGYNPRO SRL din Municipiul Cluj-Napoca
TVM MED SERV SRL din Muncipiul Cluj-Napoca
QUALITY MEDICAL CLINIC SRL din Municipiul Cluj-Napoca
SPITAL & POLICLINICA SFANTUL IOAN S.R.L. din Municipiul Baia Mare
GRAMA Diagnostic și Tratament SRL din Municipiul Baia Mare

Articolul anterior
CORRIGENDUM pentru Ghidurile Solicitantului 371.A, 481.A, 714.A
Articolul următor
Liceul de Arte din Oradea va fi reabilitat datorită unei finanțări de 4 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Meniu
Sari la conținut