Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de centru Enterprise Europe Network, cu sprijinul Comisiei Europene (Directoratul General Regio şi Politică Urbană), organizează, în cadrul „Iniţiativei pilot pentru regiuni mai puţin dezvoltate”, o sesiune de instruire cu privire la elaborarea şi implementarea proiectelor finanţate prin Programul Orizont 2020 – Instrument pentru IMM-uri.
Trainingul se va desfăşura în limba engleză pe data de 28 iunie 2017 şi va avea loc la Cluj Napoca, fiind susţinut de expertul contractat de Comisia Europeană Jonathan Loeffler, director al Fundaţiei Steinbeis din Germania.
Pe decursul zilei, participanţii vor învăţa din prezentările teoretice îmbinate cu exerciții practice cum să elaboreze o aplicaţie de succes pentru a obţine finanţare în cadrul acestei linii de finanțare. Ulterior trainingului ei vor primi observaţii pe ideile de proiect elaborate, cele mai bune idei primind sprijin suplimentar în vederea dezvoltării şi depunerii unui proiect concret.
Trainingul este adresat reprezentanţilor IMM-urilor cu potențial inovator, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, cu prioritate, din următoarele domenii: agroalimentar, cosmetice și suplimente alimentare, sănătate, mobilă, hârtie, plastic, ambalare, tehnologii de producție și de prelucrare a metalului, IT&C.
Participarea este gratuită, dar condiționată de înscrierea până la data de 20 iunie 2017 prin completarea formularului de înregistrare accesibil aici: https://goo.gl/forms/1o2mDg0yb2Nwsgjv2. Locurile la acest eveniment sunt limitate la maxim 18 participanţi. Din acest motiv încurajăm înscrierea unei singure persoane de la o companie.
Ne rezervăm dreptul de a acorda prioritate reprezentanţilor IMM-urilor din domeniile menţionate mai sus.
A doua sesiune a acestui training va fi organizată în luna septembrie, într-o altă locație din regiune.
Documente descărcabile/Ataşamente:
Descrierea scurtă a trainingului şi a Instrumentului pentru IMM-uri Descriere scurta training