A fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Creşterea mobilităţii urbane prin extinderea şi crearea benzilor dedicate transportului în comun in Municipiul Baia Mare”
Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Operaţiunea 4.1 “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile resedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbana durabila”.
Perioada de implementare a proiectului este de 45 luni, respectiv între 1 Octombrie 2018 și 30 Iunie 2022.
Valoarea totală a proiectului este de 84,083,752.59 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 38,169,490.87 lei.