A fost semnat contractul aferent proiectului „Diversificare activitate STRUZETTE FARM S.R.L. prin dotarea cu o linie de producție ambalaje sustenabile”

A fost semnat contractul aferent proiectului „Diversificare activitate STRUZETTE FARM S.R.L. prin dotarea cu o linie de producție ambalaje sustenabile”, Beneficiar: STRUZETTE FARM S.R.L., cod SMIS 152392.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).

Perioada de implementare a proiectului este de 28 luni, respectiv între data 01.09.2021 și data 31.12.2023, aceasta cuprinde, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Valoarea totală a proiectului este de 759.938,77 lei, din care sprijinul financiar nerambursabil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 606.603,60 lei.

Articolul anterior
Achiziție servicii de Team building
Articolul următor
Instrucțiunea AM POR 2014-2020 nr. 193/23.03.2022
Meniu
Sari la conținut