A fost semnat contractul aferent proiectului „Înfiinţarea unui Centru Comunitar Integrat în comuna Borod, judeţul Bihor”, Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Borod, cod SMIS 140515.
Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de Investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea B – Centre comunitare integrate.
Perioada de implementare a proiectului este de 34 de luni, respectiv între data 01.06.2020 și data 31.03.2023.
Valoarea totală a proiectului este de 740.537,89 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 334.947,15 lei.