A fost semnat contractul aferent proiectului „REABILITAREA, EXTINDEREA ŞI DOTAREA GRADINIŢEI DR. ION RAŢIU”

A fost semnat contractul aferent proiectului „REABILITAREA, EXTINDEREA ŞI DOTAREA GRADINIŢEI DR. ION RAŢIU”.

Beneficiar: UAT Municipiul Turda, cod SMIS 124549

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 10.1 creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului obligatoriu.

Perioada de implementare a Proiectului este de 53 luni, respectiv între data 22.12.2017 și data 30.04.2022.

Valoarea totală a proiectului este de 4.284.095,09 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 3.641.480,85 lei.

Articolul anterior
A fost semnat contractul de finațare aferent proiectului „Lucrări de modernizare Bd. 21 Decembrie 1989: Realizare benzi dedicate transportului public în comun – Etapa 1 (inclusiv lucrăride infrastructură, amenajare spațiu public,semaforizare, iluminat public și mobilierurban)”, Beneficiar: UAT Municipiul Cluj-Napoca
Articolul următor
A fost semnat contractul de finațare aferent proiectului „Creşterea eficienţei transportului public urban de călători prin achiziţionarea unor autobuze hibrid şi asigurarea infrastructurii suport”
Meniu
Sari la conținut