Access2Markets: portal pentru comerț lansat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a lansat portalul Access2Markets în sprijinul companiilor care desfășoară schimburi comerciale dincolo de granițele Uniunii Europene.

Portalul este astfel realizat încât să vină în sprijinul mediului de afaceri european, în special al întreprinderilor mici și mijlocii, astfel încât să profite la maximum de beneficiile acordurilor comerciale ale UE. Acesta oferă informații adaptate pentru produsele exportate, inclusiv taxele vamale aplicabile, reguli de origine și alte cerințe care trebuie respectate pe piețe terțe. Totodată, se adresează atât utilizatorilor noi, cât și celor experimentați și oferă informații practice despre acordurile comerciale ale UE, ghiduri pas cu pas, exemple video ale IMM-urilor de succes care tranzacționează la nivel global, în toate limbile oficiale ale UE. De asemenea, portalul include o noutate principală menită să ajute companiile să înțeleagă și să aplice regulile de origine: instrumentul de autoevaluare a regulilor de origine, ROSA, care filtrează și explică regulile și oferă o listă de verificare adaptată.

Portalul permite companiilor să caute, în doar câțiva pași, următoarele detalii pentru produsele importate și exportate:

  • Tarife
  • Taxe
  • Norme de proveniență
  • Norme pentru produse
  • Proceduri vamale
  • Bariere comerciale
  • Statistici de flux comercial.

Portalul este optimizat pentru utilizare de pe smartphone și tabletă si include si alte funcții suplimentare ușor de utilizat. Pentru a accesa portalul vă rugăm să accesaţi următorul link: https://trade.ec.europa.eu/access-to-markets/ro/content

Articolul anterior
Achizitie servicii de certificare a semnăturii electronice
Articolul următor
Prelungire perioadă depunere proiecte pentru Apel POR 8.3 C – grup vulnerabil „copii”
Meniu
Sari la conținut