Asociația ROREG a finalizat cele 8 Portofolii de Proiecte pentru perioada 2021-2027

Pentru Activitatea – 8 Portofolii de proiecte pentru cadrul financiar 2021-2027 din cadrul proiectului „Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, COD SMIS 132349, echipa de implementare împreună cu echipa de management au realizat 8 portofolii regionale de proiecte pentru perioada 2021-2027. Acestea conțin proiecte ale Autorităților publice locale din zona urbană pentru cel puțin 3 dintre viitoarele obiective de politică aferente perioadei 2021-2027.

În plus, portofoliile de proiecte includ propunerile de la fiecare Agenție de Dezvoltare Regională care deține la momentul actual un portofoliu conturat pentru OUG 88/2020 din 27 Mai 2020 privind instituirea unor măsuri, precum și acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domeniul 5D. Cele 8 portofolii, împreună cu o scurtă prezentare a acestora, pot fi consultate pe website-ul Asociației ROREG.

Articolul anterior
Asociația ROREG a finalizat cele 8 Portofolii de Proiecte pentru perioada 2021-2027
Articolul următor
Începe călătoria către digitalizarea IMM-urilor care activează în industria producătoare!
Meniu
Sari la conținut