Corrigendum pentru ghidul aferent apelului de proiecte 621.B

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), emite corrigendum pentru ghidul aferent apelului de proiecte 621.B.

A.D.R. Nord-Vest publică următoarele:

CORRIGENDUM nr. 1 de modificare și completare a Ghidului Solicitantului 621.B – Infrastructura educațională pentru învățământul primar și secundar – filiera teoretică și vocațională și anexele aferente apelului de proiecte PRNV/2023/621.B/1 din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, ghid aprobat prin decizia nr. 52/9.08.2023.

Scopul acestui corrigendum este corectarea unei erori materiale privind nivelul de agregare al datelor în cazul a trei criterii de evaluare tehnică și financiară. Astfel, acest document modifică Anexa II.1 – Grila de evaluare tehnică și financiară a apelului de proiecte PRNV/2023/621.B/1.

Conform documentelor emise de Autoritatea de Management prevederile intră în vigoare începând cu data publicării corrigendum-umului și al ghidului consolidat pe pagina de internet a Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 www.regionordvest.ro în secțiunea specifică a acestui apel de proiecte.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

  

Articolul anterior
Un set de Corrigendum-uri pentru ghidurile aferente apelurilor de proiecte 621.A, 131.B, 131.C și 131.D sunt emise de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest)
Articolul următor
ADMA TranS4MErs – Servicii pentru transformarea digitală a firmelor din industrie
Meniu
Sari la conținut