Debutează proiectul NEPTUNE: Accelerator de soluţii inovative pentru industriile albastre

neptune
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest este parteneră în proiectul NEPTUNE, care reuneşte sub coordonarea clusterului Aerospace Valley din Franţa un consorţiu format din 8 clustere, 2 agenţii de dezvoltare şi 2 organizaţii de susţinere a antreprenoriatului din 7 state europene: Franţa, Grecia, Italia, Polonia, România, Spania şi Suedia. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 30 de luni, începând din 1 iulie 2016 până în 31 decembrie  2018.

Proiectul NEPTUNENew cross sEctorial value chains creation across EuroPe faciliTated by clUsters for SMEs’s INnovation in BluE Growth / Crearea de noi lanturi valorice inter-sectoriale in Europa, facilitate de clustere, pentru a stimula inovarea IMMurilor in domeniul industriilor albastre- este finanţat prin programul de cercetare-dezvoltare al Comisiei Europene Orizont 2020, componenta INNOSUP „Proiecte facilitate de clustere pentru generarea de noi lanţuri de valoare”, fiind unul dintre cele 5 proiecte câştigătoare din Europa ale acestui apel.

Obiectivul general al proiectului NEPTUNE este de a sprijini colaborarea transfrontalieră, a inovării şi a antreprenoriatului între diferite regiuni din Europa pe lanţul de valoare, prin stimularea sectoarelor conexe care să deservească în mod inovativ domeniul Apei – BLUE GROWTH. IMMurile inovative vor fi sprijinite printr-o schemă de vouchere de inovare, pentru a genera proiecte antrenând noi lanţuri de valoare care să contribuie la dezvoltarea industriilor albastre, încadrate în categoria industrii emergente. Obiectivul va fi atins prin:

  • stimularea interacţiunii sectoarelor care pot contribui pe lanţul valoric pentru generarea de idei inovative colaborative: ITC, energie, mediu, agricultură, apă – prin organizarea de ateliere virtuale inter-consorţiu sub forma de living labs, prin intermediul unei platforme de colaborare on-line, precum şi sesiuni directe de matchmaking
  • servicii suport pentru inovare şi asistenţă financiară directă acordată IMMurilor din sectoarele vizate, pentru concretizarea de inovaţii cu aplicabilitate în domeniul apei, prin elaborarea unei scheme comune de vouchere dedicate IMMurilor din regiunile partenere
  • monitorizarea acţiunilor susţinute prin atribuirea voucherelor de inovare, susţinerea colaborării trans-naţionale şi promovarea inovaţiilor rezultateMixul de măsuri suport şi financiare destinate stimulării antreprenoriatului şi inovării va consta în:
  • Începând cu luna noiembrie 2016 se va lansa schema de vouchere pentru inovare şi antreprenoriat, cu două termene de depunere, planificate pentru februarie 2017, respectiv august 2017.
  • acordarea de granturi de maxim 60.000 euro per întreprindere, în cadrul schemei de vouchere de tipul incubare şi antreprenoriat, proprietate intelectuală, internaţionalizarea soluţiilor inovative, inovaţii de scală largă, etc.
  • servicii suport acordate de partenerii din consorţiu pentru maturarea ideii de proiect (dezvoltare de plan de afaceri, identificare de oportunităţi de finanţare conexe, facilitarea parteneriatelor, etc)

O bază de date cu oferta de servicii suport pentru inovare va fi dezvoltată la nivelul regiunilor partenere în consorţiu, pentru a facilita dezvoltarea proiectelor ce vor fi propuse şi înaintate de către IMMurile din aceste regiuni. La nivelul consorţiului, se anticipează susţinerea a cel puţin 100 de IMMuri pentru generarea şi dezvoltarea a circa 40 de proiecte inovative inter-sectoriale mature în domeniul industriilor albastre.

Proiectul NEPTUNE va beneficia de o finanţare de 4,1 milioane de euro prin programul cadru de cercetare-dezvoltare al Comisiei Europene Orizont 2020, din care 75% va fi dedicată susţinerii directe a IMMurilor prin schema de vouchere (2,68 mil euro) şi prin serviciile suport acordate de către partenerii consorţiului (550.000 euro). Din bugetul alocat ADR Nord-Vest, 270.000 euro va reprezenta asistenţa financiară directă acordată IMMurilor.

Consorţiul proiectului NEPTUNE:

  • Clusterul Aerospace Valley (Franţa)
  • Asociaţia din Industria Spaţială (Polonia)
  • Clusterul Corallia – Centrul de Cercetare şi Inovare în Tehnologii Informaţionale şi Comunicare (Grecia)
  • Fundaţia EURECAT – Centrul Tehnologic al Regiunii Catalonia (Spania)
  • Acceleratorul de Inovare în domeniul Apei Ideon WIN (Suedia)
  • Clusterul inovativ în domeniul apei Toulon var Technologies (Franţa)
  • Parcul Tehnologic Padano (Italia)
  • Clusterul de mobilitate şi logistica EUSKADI (Spania)
  • Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (România )
  • Agenţia de Inovare a Regiunii Aquitaine (Franţa)
  • Camera de Comerţ şi Industrie ESTIA (Franţa)
  • Compania suport pentru excelenţa inovării INNO TDS (Franţa)

 

Articolul anterior
TRAM
Articolul următor
Debutează proiectul NEPTUNE: Accelerator de soluţii inovative pentru industriile albastre
Meniu
Sari la conținut