Documentul orientativ privind dezvoltarea comunităților marginalizate urbane, în consultare publică

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a lansat în consultare publică documentul orientativ pentru Grupurile de Acțiune Locală (GAL) privind implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală destinate comunităților marginalizate urbane, în cadrul etapei a III-a a mecanismului Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC).

Documentul cuprinde îndrumări utile pentru GAL-urile urbane, astfel încât să îndeplinească cu succes atribuțiile ce le revin în cadrul procesului de implementare a Strategiilor de Dezvoltare Locală DLRC, în conformitate cu prevederile art. 34 al Regulamentului (EU) Nr. 1303/2013, punctând principalele etape ale mecanismului DLRC după aprobarea spre finanțare a SDL, până la depunerea proiectelor în sistemul informatic MYSMIS, în vederea aprobării acestora de către Autoritatea de Management responsabilă.

În cadrul documentului orientativ sunt subliniate elementele obligatorii pe care GAL-urile trebuie să le respecte în procesul de evaluare și selecție a propunerilor de proiecte, în conformitate cu specificul celor două Programe Operaționale finanțatoare (Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional), și anume:

– conținutul procedurii de evaluare și selecție;

– elementele obligatorii ale apelurilor de propuneri de proiecte;

– conținutul minim obligatoriu al fișelor de propuneri de proiecte;

– criteriile minime de eligibilitate.

GAL-urile ale căror strategii vor fi admise la finanțare de către Comitetul Comun de Selecție vor respecta prevederile prezentelacestor Orientări pe tot parcursul procesului de implementare a SDL.

Observațiile/propunerile privind îmbunătățirea documentului se transmit până la data de 3.11.2017, la adresa de e-mail: contact.programare@fonduri-ue.ro.

Articolul anterior
Achiziţie servicii de cazare
Articolul următor
Achiziție servicii de catering
Meniu
Sari la conținut