10% cofinanțare pentru prioritatea de investiții 2.1 și șase priorități de investiții vor fi lansate luna aceasta, sunt primele decizii luate ieri, 2 martie, în cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare pentru POR 2014 – 2020

În cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare pentru POR 2014 – 2020, ce s-a desfăşurat ieri, 2 martie, la Bucureşti, a fost supus dezbaterii şi, ulterior, aprobat datele estimative de lansare a ghidurilor specifice, precum şi a apelurilor de proiecte aferente priorităților de investiţii ce vizează următoarele: drumuri județene, microîntreprinderi, eficiență energetică în clădiri rezidențiale, patrimoniu cultural, regenerare urbană și turism.

Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), va lansa, în această lună, primele apeluri de proiecte, pentru următoarele tipuri de intervenţii:

1. Prioritatea de investiţii 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”
2. Prioritatea de investiţii 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor – CLĂDIRI REZIDENȚIALE”
3. Prioritatea de investiţii 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie.
4. Prioritatea de investiţii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”
5. Prioritatea de investiţii 2.1 „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi”
6. Prioritatea de investiţii 7.1 „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice”

Astfel, pentru apelul de proiecte 2.1 A – Microîntreprinderi a fost aprobată introducerea unei contribuții financiare obligatorie a beneficiarilor de 10% din cheltuielile eligibile, (prioritatea de investiții 2.1. „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”). Decizia are la bază experienţa finanţărilor din perioada de programare precedentă, care a demonstrat că lipsa unei cofinanțări din partea IMM-urilor constituie o barieră în calea creşterii durabile şi a creşterii economice. Totodată, se estimează că măsura ar putea avea efect pozitiv asupra absorbţiei fondurilor, întrucât existenţa unei contribuţii financiare proprii creşte nivelul de responsabilitate a beneficiarului pe toată durata proiectului, de la depunerea şi evaluarea cererii, până la implemenarea şi monitorizarea investiţiei.

Pentru proiectele ce vizează eficienţa energetică, a fost aprobată modificarea unui criteriu de eligibilitate referitor la componentele cererii de finanţare (blocuri) depuse în cadrul Axei prioritare 3: „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, prioritatea de investiție”, 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. Astfel, actualul criteriu, respectiv ”Perioada de proiectare trebuie să se încadreze între anii 1950-1990” va fi înlocuit cu „Perioada de construire trebuie să se încadreze între anii 1950-1990”, deoarece au existat solicitări conform cărora există situaţii pentru care nu pot fi reconstituite documentele doveditoare ale anului de proiectare.

Membrii CMPOR au aprobat modificări şi la nivelul metodologiei de verificare, evaluare și selecţie a proiectelor aferente priorităţii de investiţii 6.1. Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale (Axa prioritară 6: „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții”). Astfel, s-a aprobat lansarea unui apel de proiecte prin procedură non-competitivă, spre deosebire de aprobarea iniţială în care modalitatea de lansare era stabilită prin procedura competitivă cu termen limită de depunere. Decizia vine ca urmare a faptului că, proiectele eligibile în cadrul acestei axe prioritare au fost prioritizate la nivelul regiunilor de dezvoltare (prin Hotărârile Consiliilor de Dezvoltare Regională și ale Consiliului Județean Ilfov), precum și din necesitatea de a se asigura finanțarea celor mai bune proiecte atât din punct de vedere al calității și maturității.

Pentru informaţii detalitate privind POR 2014 – 2020 , vizitaţi site-ul www.inforegio.ro

Previous Post
Fișă catalog REGIO 2007 – 2013
Next Post
Regiunea Nord – Vest, inclusă într-un nou proiect pilot al Comisiei Europene
Menu
Skip to content