La finalul lunii octombrie s-a încheiat perioada aferentă depunerii de aplicații pentru firmele care doresc să participe la Programului de Adoptare de Solutii Circulare, organizat în cadrul proiectului C-Voucher, implementat de ADR Nord-Vest într-un amplu consorțiu european.
Au fost depuse 178 de aplicații de către mircointreprinderi, firme mici și mijlocii din 26 de țări, bugetul alocat fiind de 360.000 euro. România se înscrie pe locul 5 în clasament, cu 11 proiecte depuse. Dintre sectoarele eligibile, 41% dintre aplicații vizeaza soluții circulare pentru industria prelucrătoare, 28% pentru industria alimentară, 18 % pentru domeniul textilelor, 8% pentru domeniul sănătății și 5% pentru domeniul apei.
În Regiunea Nord-Vest, trei clustere partenere au contribuit la diseminarea și îndrumarea firmelor membre în scopul pregătirii aplicațiilor: Cluster AgroTransilvania, Transylvanian Furniture Cluster and CLAMP – Cluster eco-inovativ pentru un mediu sustenabil.
Căștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii decembrie 2020. Urmare a selecției de proiecte, 24 de firme din Europa vor fi incluse timp de 3 luni într-un Program de Accelerare în perioada ianuarie – martie 2021. Firmele vor beneficia de mentorat și asistență pentru elaborarea unui plan de afaceri cu componentă de economie circulară și ulterior de un voucher de 15.000 euro care le va permite implementarea soluției propuse.
Prin proiectul C-Voucher a fost alocat un buget de 4,2 milioane de euro dedicat firmelor în scopul dezvoltării de soluții de economie circulară, din care 1,35 milioane euro granturi nerambursabile.
Proiectul C-Voucher este implementat de către un consorțiu internațional format din agenții de dezvoltare, acceleratoare și clustere din 6 state și este finanțat din programul european de cercetare-dezvoltare-inovare al Comisiei Europene, Horizon 2020.
References:
Manager de proiect: Ioana Dragoș