Orașul Tășnad a semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea unui coridor de mobilitate urbană

„Localnicii și turiștii se pot bucura de o infrastructură de transport alternativ nepoluant datorită unui contract semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Orașului Tășnad în valoare de 6,6 milioane de EURO. Coridorul de mobilitate urbană reprezintă o investiție masivă în trasee și stații pentru autobuzele electrice care vor fi cumpărate, piste dedicate pentru biciclete și căi de acces pietonale pentru a parcurge orașul de la nord la vest într-un mod rapid și ecologic.

Aproape 12,000 de călători vor avea acoperite toate zonele esențiale ale orașului, precum gara, ștrandul, Grădina Urbană pentru care există un contract semnat, stadionul, toate instituțiile de educație, spitalul și alte zone de interes pentru cetățeni sau turiști.

„Creșterea mobilității urbane din orașul Tășnad prin crearea coridorului de mobilitate pe direcția Nord-Vest, Cod SMIS 301378” este un proiect finanțat prin Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027,  și corespunde obiectivului de politică – O Europă mai verde. Data de începere a proiectului a fost luna aprilie a acestui an și toate obiectivele vor fi încheiate peste 3 ani, în luna iunie.”

Imagine generată cu ajutorul AI

  

Previous Post
Școala Gimnazială nr. 1 din Carei va fi modernizată prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Next Post
Achiziție publică pentru curs expert achiziții publice
Menu
Skip to content