Municipiul Beiuș va avea un Parc de Specializare Inteligentă în valoare de 8,8 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

IMM-urile din județul Bihor vor avea ocazia să creeze locuri de muncă la Beiuș datorită proiectului al cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest și Consiliul Județean Bihor. Al doilea parc de acest fel din Bihor, acesta se alătură celui din Aleșd la rețeaua de parcuri în care vor fi instalate companii cu scopul de a implementa soluții inovative pentru activități în domeniul medical, al cosmeticelor sau agroalimentar. Toate aceste parcuri care se vor construi în regiune vor atrage forță de muncă înalt calificată și bine plătită, iar antreprenorii vor furniza produse de calitate la nivel global, iar comunitatea va observa o creștere a standardului de viață prin dezvoltare economică.

Obiectivul acestui apel de proiecte și în esență al autorităților publice care semnează contractele de finanțare pentru înființarea parcurilor de specializare inteligentă este transformarea regiunii de dezvoltare Nord-Vest în cea mai competitivă  din țară, iar la nivel european să fie între cele mai dinamice și atractive pentru investitori. Datorită Programului Regional Nord-Vest, locuitorii din regiune vor avea parte de o infrastructură pregătită să accepte zeci și sute de companii care vor oferi zeci de mii de locuri de muncă, iar efectul resimțit de întreaga comunitate va fi un nivel de trai ridicat.

În următorii 4 ani, cel puțin 15 localități din cele 6 județe ale regiunii vor avea un sprijin financiar de peste 30 de milioane de euro pentru a înființa aceste parcuri de specializare inteligentă, dedicate mediului de business cu caracter inovator. În toate aceste locații, tinerii și profesioniștii talentați pot face parte din echipele de antreprenori care vor dezvolta afaceri în rândul comunității care îi așteaptă cu brațele deschise și le va oferi tot sprijinul necesar pentru a fi de succes.

Proiectul “ÎNFIINȚARE PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ BEIUȘ – Cod SMIS 301609” este finanțat prin Prioritatea 1: O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice și corespunde Obiectivului de politică 1 al Uniunii Europene: O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale.

  

Previous Post
Continuăm restaurarea Castelului Karolyi din Carei în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 prin intermediul unei finanțări în valoare de peste 8 milioane de euro
Next Post
Purchase of catering services
Menu
Skip to content