Turda se înverzește datorită unui contract semnat de 500,000 de EURO în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Cei 53,000 de turdeni care doresc să se plimbe prin oraș vor vedea o îmbunătățire a spațiilor verzi prin intermediul proiectului a cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Turda (județul Cluj). Aproape 31,500 metri pătrați vor fi reconvertiți într-un parc public pentru a oferi cetățenilor din oraș o zonă care va pune în valoare potențialul turistic ridicat și care va transforma un teren neutilizat într-o spațiu de agrement și de petrecere a timpului liber.

Locuitorii din Turda, dar și cei aproape 40,000 de turiști care vizitează mormântul lui Mihai Viteazu vor vedea cum este onorată importanța istorică și religioasă prin revitalizarea întregii zone prin intervenții de regenerare urbană. Va crește suprafața de teren verde cu aproape 25,000 de metri pătrați și se vor construi zone funcționale pentru relaxare, evenimente culturale sau activități fizice, precum plimbatul cu bicicleta. Rețeaua publică de internet wireless sau iluminatul inteligent vor reprezenta alte motive de a petrece cât mai mult timp în parcul care se va construi în ceea ce a fost o zonă adormită. Vor fi reabilitați aproape 450 de metri liniari de străzi, dar și peste 4400 de metri pătrați vor avea parte de parcări, zone pietonale și infrastructură de acces.

Mii de arbori și de gard viu vor face din noul parc o oază de verde și de liniște din tot traficul pe care-l resimt cetățenii acestui municipiu, al doilea ca populație după Cluj-Napoca. Pavilionul cultural va însufleți serile cu activități menite a le oferi localnicilor momente savuroase de muzică, teatru sau dans în aer liber. Până în toamna acestui an, toată comunitatea turdeană, dar și din regiunea de dezvoltare Nord-Vest va avea acces la parcul de pe Aleea Obelisc Mihai Viteazu și se va bucura de cel mai nou proiect pe care autoritățile publice l-au implementat în municipiul Turda.

„Regenerarea zonei Obelisc Mihai Viteazu prin crearea unui nou parc public in Municipiul Turda – Cod SMIS 324161” este un proiect  finanțat prin Prioritatea 7 – O regiune atractivă din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, și corespunde obiectivului de politica 5 – O Europă mai aproape de cetățeni.

  

Previous Post
Salonta va avea noi piste de biciclete, sisteme de bike-sharing și o infrastructură de transport public modernă datorită unei finanțări în valoare de peste 15 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Next Post
INSTRUCȚIUNILE NR. 10,11,12,13 din 13.06.2023 Privind mecanismul de supracontractare pentru Apelurile de proiecte PRNV/2023/481.B/1, PRNV/2023/623/1, PRNV/2023/711/1 și PRNV/2023/721/1 din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Menu
Skip to content