Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest se mută într-un sediu nou de la 1 August

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest își va desfășura activitatea începând din 1 august 2024 într-o locație nouă, într-o clădire modernă situată în Cluj-Napoca pe strada Donath nr. 53A. Noul sediu secundar al agenției a fost închiriat pentru a putea găzdui echipa agenției pe parcursul următorilor trei ani, intervalul de timp necesar construirii imobilului ce va deveni sediul principal și casa agenției pe termen lung, o construcție ce urmează să fie realizată pe un teren atribuit agenției în acest scop de către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

ADR Nord-Vest este o organizație 100% preocupată de finanțarea proiectelor din fonduri europene cu scopul dezvoltării regiunii și a creșterii constante a nivelului de trai al celor peste 2,5 milioane de locuitori din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. În prezent ADR NV coordonează un buget de aproximativ 3 miliarde de euro, complementar celor 2,2 miliarde de euro deja investite prin programele gestionate în anii anteriori, iar asta însemnă că valoarea investițiilor din fonduri europene, gestionate de echipa noastră pentru dezvoltarea infrastructurii și a economiei regionale, va crește în următorii ani până la 5,1 miliarde de euro.

Nu există nicio localitate din regiunea de dezvoltare Nord-Vest unde să nu fie deja vizibile rezultatele muncii noastre și al celor care implementează proiecte cu finanțare din fonduri europene. Frumusețea zonelor centrale din municipiile Cluj-Napoca, Oradea, Zalău, Satu Mare, Baia Mare sau Bistrița, transformarea spectaculoasă a infrastructurii de transport public din majoritatea municipiilor și orașelor din regiune, reabilitarea a peste o mie de kilometri de drumuri județene, zecile de monumente istorice reabilitate, noile școli și grădinițe construite în fiecare județ sau ambulatoriile complet reabilitate din orașele regiunii, sprijinirea a câtorva sute de IMM-uri care astăzi sunt competitive pe piața europeană și au creat sute de noi locuri de muncă, toate reprezintă la unison suma beneficiilor concrete pe care le aduc proiectele coordonate de ADR Nord-Vest. Folosim acest prilej pentru a-i felicita încă odată pe beneficiarii noștri, autoritățile locale, IMM-urile, organizațiile neguvernamentale și nu în ultimul rând pe reprezentanții instituțiilor de cult, toți sunt deopotrivă adevărații eroi ai implementării proiectelor.

Pe lângă sediul în care am ales să ne desfășurăm activitatea de zi cu zi pentru următorii trei ani, mai dispunem și de un imobil în localitatea Rădaia, construit la începutul anilor 2000. Între timp acesta s-a dovedit a fi prea mic pentru desfășurarea în condiții optime a activității noastre, de aceea a fost  refuncționalizat pentru găzduirea arhivei în care stocăm documentele specifice pentru miile de proiecte implementate de beneficiarii noștri, documente pe care avem obligația legală de a le păstra pe termen lung, peste 15 de ani de la finalizarea programelor gestionate. Astfel, doar prin arhivarea documentelor în această clădire am reușit să facem o economie de peste 500.000 de euro din fonduri publice.

Mulțumim Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca pentru votul de încredere și pentru încredințarea terenului pe care va fi construită în maximum 3 ani viitoarea casă a ADR Nord-Vest, casa fondurilor europene din regiunea noastră.

Previous Post
Turda devine un oraș mai verde datorită unei investiții de 7,5 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Next Post
Comuna Sânmartin se dezvoltă prin extinderea și modernizarea parcurilor în cinci localități datorită unui proiect de 4,8 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Menu
Skip to content