Trei firme nou-înființate au semnat primele contracte în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Primii pași în a deveni o companie implică și obținerea unei finanțări. Dacă ești start-up sau companie inovatoare, acest lucru poate fi și mai dificil de realizat. Dar pentru 34 de companii din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, aceste griji au devenit mai puțin apăsătoare datorită proiectelor pe care le-au depus în cadrul apelului de proiecte dedicate sprijinirii întreprinderilor nou-înființate inovatoare. Iar pentru angajații acestor companii, afluxul de capital, de până la 1.5 milioane de euro, va face diferența în primii ani pe piață. În total, aproape 22 de milioane de euro vor produce efecte pe termen lung pentru IMM-urile care vor accesa aceste fonduri, iar regiunea va căpăta noi resurse inovatoare pentru a se dezvolta într-o manieră similară cu alte regiuni europene.

Până în acest moment, 16 projects așteaptă finalizarea procedurilor de evaluare și contractare pentru a se alătura celor 3 proiecte care au contracte deja semnate. Valoarea totală a cererilor de finanțare semnate depășește 4.5 milioane de euro și în decurs de 2-3 ani vor produce rezultate remarcabile pentru domeniul inovării, dar mai ales vor produce efecte palpabile pentru angajații și comunitățile din care fac parte. Fie că este vorba de o nouă gamă de produse pentru curățenie din resurse naturale sau inovări în domeniul cristalizării, chiar și despre ajutor augmentat pentru persoanele cu acuitate vizuală scăzută, putem observa apetitul extraordinar al companiilor pentru a răspunde la problemele și nevoile care pot face viața oamenilor să fie mai frumoasă prin soluții care demonstrează că inovația este o trăsătură specifică acestei regiuni.

Companiile care au semnat contractele cu ADR Nord-Vest până în acest moment sunt:

BEST CLEAN EUROPE SRL din Apahida, județul Cluj
TERANIX SRL din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj
DOTSTRIDE SOLUTION SRL din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj

Previous Post
320 de copii din Oradea vor avea condiții de studiu mai bune datorită unei investiții de 5 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Next Post
Director General Adjunct
Menu
Skip to content