Secretariatul Tehnic Comun al Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 și oficiile antenă din Cernăuți și Odessa au demarat constituirea rețelei de informare a programului. Obiectivul rețelei este diseminarea informaţiilor cu privire la program către comunităţile locale, autorităţile, instituţiile, societatea civilă şi alţi actori relevanţi din aria eligibilă.
Sunt invitaţi să se înscrie în această rețea organizațiile și instituțiile doritoare, din aria programului (România: județele Suceava, Botoșani, Tulcea, Maramureș și Satu Mare; Ucraina: regiunile Cernăuți, Odessa, Ivano- Frankivsk și Transcarpatia).
În vederea înscrierii în rețeaua de informare, organizațiile trebuie să își exprime acordul și intenția prin completarea unui chestionar, după modelul de mai jos, care va fi transmis prin email către Secretariatul Tehnic Comun, pentru evaluare.
Chestionar
Mai multe informatii gasiti here