A fost semnat contractul aferent proiectului „Reabilitare şi modernizare Grădiniţa cu program prelungit nr. 3 şi Creşa nr. 3”

A fost semnat contractul aferent proiectului „Reabilitare şi modernizare Grădiniţa cu program prelungit nr. 3 şi Creşa nr. 3”, Beneficiar UAT Municipiul Bistrița, cod SMIS 120686.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4.4 – Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă

Perioada de implementare a proiectului este de 92 luni, respectiv între data 01.09.2014 și data 30.04.2022.

Valoarea totală a proiectului este 7.357.363,13 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 6.227.332,94 lei.

Previous Post
GHIDUL SIMPLIFICAT -Condiții Specifice de accesare a fondurilor destinate pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile specializării inteligente pentru Regiunea Nord-Vest
Next Post
Purchase of electronic signature certification services
Menu
Skip to content