Beiuș va avea un muzeu modern datorită unui contract semnat de 3,6 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Localnicii își vor vedea muzeul reabilitat și transformat într-un spațiu cultural care va atrage și mai mulți vizitatori, prin intermediul proiectului a cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Beiuș (județul Bihor). Fondurile europene vor ajuta la modernizarea ansamblului cultural într-un loc care îmbină tradiția și inovația pentru publicul din Regiunea Nord-Vest. Pentru cei 10,000 de locuitori ai Beiușului, acest proiect va reaprinde interesul pentru cultură, și va marca pentru generațiile viitoare istoria bogată a comunității din municipiu, chiar și din județ.

Clădirea va fi integrată într-o rețea de muzee sustenabile și prietenoase cu mediul, fapt care confirmă angajamentul dat de acest proiect pentru o dezvoltare durabilă a infrastructurii de turism. Efectul acestei rețele va fi transformarea acestui spațiu de 1,300 m2 într-un centru de învățare și inspirație pentru generațiile actuale și viitoare la care sunt așteptați peste 6000 de vizitatori anual. Datorită acestui proiect, alte instituții similare din regiune vor putea fi inspirate de această inițiativă culturală și vor avea o abordare responsabilă și inovatoare în relație cu nevoile comunității și în sprijinul protejării mediului înconjurător prin reducerea cu 60% a consumului de gaz și electricitate.

„Reabilitarea muzeului municipal din Beiuș – Cod SMIS 302122” este un proiect finanțat prin Prioritatea 7 – O regiune atractivă din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, și corespunde obiectivului de politica 5 – O Europă mai aproape de cetățeni. Proiectul a început în luna februarie a acestui an și se va termina în toamna anului viitor, având o durată aproximativă de execuție de 18 luni.

  

Previous Post
Liceul din Cadea va fi reabilitat cu ajutorul unui contract de finanțare în valoare de 2 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Next Post
Municipiul Gherla a semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea unui coridor de mobilitate urbană
Menu
Skip to content