Comunicat de presă – Finalizarea proiectului ,,Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”

Decembrie 2023

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG anunță finalizarea proiectului ,,Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, COD SMIS 132349

În luna Decembrie 2023 Asociația ROREG a finalizat implementarea proiectului „Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, COD SMIS 132349, fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014 – 2020, Axa Prioritară 1 – Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate prin FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectiv Specific 1.1: Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din fondurile ESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature

Obiectiv General: Sprijin pentru creșterea eficienței gestionării și implementării FESI prin dezvoltarea activităților de cooperare intra și inter-regională la nivelul județelor, orașelor și municipiilor din România;

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 50 luni – respectiv de la 25.11.2019  până la 15.12.2023

Obiectivul specific al proiectului a constat în îmbunătățirea mecanismelor și capacității de gestionare a FESI la nivelul beneficiarilor autorităților administrației publice locale din zona urbană și de la nivel județean.

Beneficiar: Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România

Rezultate atinse în perioada de referință:

  • Analiza competențelor existente prin care a fost identificată situația autorităților publice locale și județene privind nevoile de dezvoltare a competențelor cu privire la gestionarea proiectelor din FESI;
  • Analiza proiectelor implementate prin care au fost identificate tipologiile de proiecte implementate de către UAT-urile din mediul urban și de către Consiliile Județene de pe teritoriul României, în cadrul POR 2014-2020 până în luna iunie a anului 2020
  • Activități de instruire și formare pentru autorități publice locale din mediul urban: 2 conferințe naționale, 16 conferințe regionale, 32 de sesiuni de instruire și 33 de ateliere;
  • Dezvoltarea unui site web și a unei aplicații IT, care au drept scop facilitarea schimbului de informații și experiență între autoritățile publice locale din cele 8 regiuni, referitoare la proiecte implementate, bune practici, oportunități de finanțare, identificarea de parteneriate;
  • 8 portofolii regionale de proiecte pentru cadrul financiar 2021-2027: pentru fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare, a fost elaborat un portofoliu regional de proiecte pentru cadrul financiar 2021-2027;
  • Ghid cu propuneri de simplificare a implementării proiectelor cu finanțare din FESI, care conține un set de măsuri de simplificare pentru ansamblul de fonduri europene, măsuri generate plecând de la experiența activităților curente desfășurate la nivelul ADR-urilor, precum și din experiența autorităților publice locale în calitate de beneficiari de finanțare FESI;
  • 50 tutoriale video e-learning: Tutoriale video de tip e-learning, prin care beneficiarii proiectului au acces permanent la instruire şi formare legată de managementul şi implementarea proiectelor, crescând astfel capacitatea acestora de a accesa şi implementa proiecte cu fonduri europene. Aceste materiale se regăsesc permanent pe site-ul web şi platforma dezvoltată în cadrul proiectului şi pot fi accesate de beneficiari şi după finalizarea perioadei de implementare, asigurând astfel sustenabilitatea proiectului. Mai mult decât atât, acestea asigură transferabilitatea rezultatelor proiectului, de pe site-ul web al proiectului putând fi uşor accesate ulterior de către toate tipurile de beneficiari ai fondurilor europene. Cele 50 de tutoriale video abordează teme ce vizează managementul şi implementarea proiectelor.
  • 2000 kit-uri informative pentru beneficiarii proiectului distribuite Pentru asigurarea vizibilității proiectului şi angajarea şi implicarea potențialilor beneficiari în livrarea rezultatelor preconizate, au fost realizate start-up kit-uri care a fost distribuite beneficiarilor din cadrul UAT-urilor urbane sau județene care vor participa la activitățile de instruire și formare propuse.

Valoarea totală a proiectului a fost de 14.043.277,30 lei, respectively 13.854.092,64 lei cofinanțare UE and 189.184,66 lei contribuție proprie.

 For additional information, please contact us by phone/fax 0256 – 491.981/491.923 or by e-mail: office@roreg.eu.

Proiect cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin POAT 2014-2020

Previous Post
Proiect REGIONS 2030
Next Post
A doua întâlnire a Comitetului Regional de Reprezentanți din cadrul proiectului Crowdfundmatch
Menu
Skip to content