The applicant's guide for reducing carbon emissions in county seat municipalities has been modified

Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1 a fost modificat prin Ordinul MDRAP 2522/2018.

Potrivit comunicatului de presă publicat pe www.inforegio.ro, principalele modificări se referă la următoarele aspecte:

– Pentru dovedirea dreptului de proprietate publică, se vor prezenta Hotărârea Guvernului SAU extrasul de carte funciară din care să rezulte intabularea, precum și încheierea, cel mai târziu în termen de maximum 1 an de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare.

– Includerea posibilităţii încheierii Acordurilor-cadru de parteneriat privind colaborarea, între administrațiile bazinale de apă şi solicitanţii de finanţare reprezentaţi de UAT municipiul/oraşul/judeţul/comuna, în cazul în care proiectul prevede executarea unor lucrări de construire pe albiile şi/sau pe malurile apelor;

– Extinderea termenului de depunere a proiectelor cu activităţi complementare finanţabile prin Obiectivul specific 4.1, până cel târziu la data şi ora de închidere a prezentului apel de proiecte;

– Reducerea punctajului minim din etapa de evaluare tehnică şi financiară la 50 de puncte

Summary of changes

Ghidul specific 4.1 – versiunea consolidată

Previous Post
Request for a price offer for professional training services – Marketing and communication in IT
Next Post
Sediile IPJ Cluj și DJI Cluj, mai eficiente energetic prin REGIO 2014-2020
Menu
Skip to content