INNO, departamentul responsabil cu inovarea și atragerea investițiilor al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, lansează o nouă ediție a acceleratorului dedicat start-upurilor din domeniile sănătății și științelor vieții, LevelUP Health & Life Sciences Accelerator. În cadrul acceleratorului, start-upurile vor primi suport gratuit din partea experților pe teme precum: descoperirea și înțelegerea clienților, dezvoltarea și validarea soluției, atragerea finanțărilor, obținerea acreditărilor și susținerea unui pitch.
Înscrierile sunt deschise până pe 25 septembrie și se fac prin completarea acestui formular.
Start-upurile eligibile trebuie să fie la început de drum (1-5 ani), să ofere o soluție inovatoare în domeniul sănătății sau științelor vieții, și să își desfășoare activitatea în regiunea de Nord-Vest. De asemenea, trebuie să aibă o firmă înființată sau care se va înființa până la finalul programului.
Acceleratorul oferă un program structurat pe cinci luni, combinând sesiuni de accelerare, mentorat individual și consultanță specializată. Întâlnirile de accelerare, organizate la fiecare două săptămâni, sunt spații de lucru colaborativ unde echipele își prezintă progresul, primesc feedback și participă la traininguri teoretice și workshopuri practice. Pe tot parcursul programului, start-upurile vor fi îndrumate de mentori cu experiență și vor putea beneficia de consultanță gratuită în diverse domenii, adaptată nevoilor fiecărei echipe.
La finalul acceleratorului, start-upurile vor avea ocazia să își prezinte soluția în fața unui juriu și public format din investitori, experți și potențiali clienți.
Mai multe detalii despre program se găsesc pe siteul INNO.
INNO este departamentul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest care sprijină dezvoltarea ecosistemelor regionale de inovare și antreprenoriat prin identificarea, sprijinirea și promovarea ideilor inovatoare, atragerea investitorilor și oferirea accesului la resurse esențiale pentru dezvoltarea unor afaceri de succes.
Contact: Andreea Lungu | 0747416734 | andreea.lungu@nord-vest.ro