Autortatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 a emis Instrucțiunea nr. 3/30.10.2023 pentru modificarea calendarului de contractare din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Având în vedere Decizia CE nr. C(2022) 7386 de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regional în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008,
În temeiul prevederilor OUG nr. 122 din 29 iulie 2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor
măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, OUG nr. 28 din 10 august 2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize,
Ținând cont de prevederile OG 28/2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, Având în vedere Procedura operațională contractarea proiectelor în cadrul PR Nord-Vest PO.AMPRNV.08/CON, În considerarea faptului că, până în prezent, modulul CONTRACTARE din aplicația MySMIS2021/SMIS2021+ nu este operațional, fapt ce împiedică demararea etapei de contractare, Direcţia Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 emite următoarea:
INSTRUCȚIUNE
Art.1 Începând cu data prezentei se modifică calendarul activităților de contractare a proiectelor selectate din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027. Astfel, pentru proiectele pentru care evaluarea tehnică și financiară se finalizează anterior datei operaționalizării modulului CONTRACTARE în aplicația MySMIS2021/SMIS2021+, demararea etapei de contractare se amână, până la data operaționalizării acestui modul.
Art.2 Prevederile art. 1 nu se aplică proiectelor transmise în cadrul apelurilor aferente perioadei de programare 2021-2027, lansate în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, pentru care vor fi declarate cheltuieli și vor fi transmise cereri de plată Comisiei Europene până la sfârșitul anului 2023 și pentru care Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, potrivit atribuțiilor specifice și în conformitate cu prevederile OG 28/2023, asigură derularea prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+ a etapelor pentru care sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ nu este operațional.
Art.3 Prezenta instrucțiune intră în vigoare la data publicării acesteia pe site-ul www.regionordvest.ro.