Rezultatele reuniunii Comitetului de monitorizare, Oradea, 24 noiembrie 2023

În 24 noiembrie 2023 a avut loc cea de-a noua reuniune a Comitetului de monitorizare pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, un eveniment găzduit de Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea, la care au participat de membrii titulari și observatori ai comitetului de monitorizare și reprezentanții Comisiei Europene din cadrul Unității Geografice pentru România și Croația. Membrii comitetului sunt reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri, ai consultanților, ai autorităților publice centrale și locale precum și ai organizațiilor cu activitate dedicată combaterii discriminării, protecției mediului sau a drepturilor minorităților.

Cu ocazia acestei reuniuni, experții Autorității de Management pentru Programul Regional Nord Vest 2021-2027 au propus membrilor Comitetului de Monitorizare un pachet de modificări asupra metodologiei și criteriilor de eligibilitate și selecție pentru 11 apeluri de proiecte. Propunerile au fost dezbătute și ulterior adoptate prin vot.

Modificările aprobate care vizează mediul privat prevăd utilizarea unui mecanism de aplicare succesivă al pragurilor de calitate. Astfel, vor fi evaluate succesiv toate proiectele depuse în intervalele de timp corespunzătoare pragurilor de calitate aplicabile fiecărui apel, iar proiectele vor accede în etapa de contractare în ordinea punctajelor obținute pe parcursul etapei de evaluare tehnică și financiară. Trecerea de la un prag de calitate superior la următorul prag de calitate se va face doar în cazul în care proiectele evaluate în cadrul pragului de calitate superior nu acoperă întreaga alocare aferentă apelului. Pentru toate apelurile vizate de modificări vor fi emise, în cel mai scurt timp posibil, corrigendum-uri prin care vor fi aplicate deciziile votate în cadrul Comitetului de monitorizare.

Apelurile de proiecte dedicate mediului privat pentru care vor fi emise corrigendum-uri sunt: PRNV/2023/111/1; PRNV/2023/112/1; PRNV/2023/121/1; PRNV/2023/131.A/1; PRNV/2023/131.B/1; PRNV/2023/131.C/1; PRNV/2023/131.D/1;

Ghidurile solicitantului dedicate mediului public care vor fi actualizate sunt:

712 – Îmbunătățirea infrastructurii de turism (urban)
713 – Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear și balneoclimatic (urban)
722 – Îmbunătățirea infrastructurii de turism (rural)
723 – Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear și balneoclimatic (rural)

Au fost supuse dezbaterii ghidurile solicitantului: 113 – Ecosisteme de inovare – centre CDI – Inclusiv cercetare în colaborare și 131.F – Sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor, au fost aprobate metodologiile și criteriile de selecție pentru apelul de proiecte aferent ghidului 132.A.2 – Sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul parcurilor de specializare inteligentă și ale instrucțiunii pentru asistență tehnică.

Agenda reuniunii a mai inclus aprobarea metodologiei necesare etapizării proiectelor POR 2014-2020 și modificarea Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 în acest sens.

Misiunea Autorității de Management al Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 este să contribuie la dezvoltarea regiunii prin finanțarea celor mai bune proiecte, care aduc cele mai mari beneficii pentru locuitorii regiunii Nord-Vest.

  

Previous Post
Achiziție servicii de instruire angajati
Next Post
CORRIGENDUM pentru Ghidurile Solicitantului 112, 131.B, 131.C, 131.D
Menu
Skip to content