Școala Gimnazială nr. 1 din Dej va fi modernizată prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Aproape 320 de copii din municipiul Dej vor beneficia de condiții europene de studiu datorită contractului de finanțare semnat între ADR Nord-Vest și Municipiul Dej. Datorită unei finanțări de 836.000 de EURO prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Școala Gimnazială nr. 1 va fi reabilitată și dotată cu infrastructura necesară pentru ciclul gimnazial. 2.250 de metri pătrați vor trece printr-un proces de echipare și dotare care să aducă școala într-un prezent care oferă elevilor toate condițiile de studiu.

Investiția pune accent atât pe modernizarea clădirii la nivel estetic, funcțional, cât și  pe îmbunătățirea procesului educațional prin oferirea unui pachet de servicii pentru copiii care au nevoie de educație, dar și de un loc în care să fie incluși după terminarea orelor de studiu. Unul dintre obiectivele proiectului sunt de a crește gradul de participare prin activități de tip „Școală după școală”, oferite printr-un act educațional realizat la standarde europene.  Efectul pe termen lung este crearea tuturor condițiilor pentru un nivel de trai mai ridicat printr-o infrastructură de calitate pentru desfășurarea orelor de studiu.

Condițiile de lucru ale celor 40 de cadre didactice și al personalului auxiliar vor fi îmbunătățite, iar mediul înconjurător va fi și el adus la standardele impuse de normele europene, prin plantarea de noi arbori, arbuști și gazon. Totodată, resursele naturale vor fi folosite în mod eficient, prin soluții tehnice moderne și nepoluante, care vor ajuta la rândul lor la protejarea mediului de emisiile gazelor cu efect de seră. Întreaga comunitate din municipiul Dej se va bucura de efectele acestui proiect cu finanțare europeană, dar și celelalte orașe din județ vor avea parte de un exemplu de bune practici pentru a susține viitorul copiilor din regiunea Nord-Vest.

„Construirea unei clădiri cu destinaţia şcoală clasele V-VIII pentru Şcoala gimnazială nr.1 Dej – Cod SMIS 324121” este finanțat prin Prioritatea 6 – O regiune educată din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, și corespunde obiectivului de politică O Europă mai socială. Toate activitățile acestui proiect sunt preconizate să se încheie la finalul acestui an.

  

Previous Post
GreenGov – un proiect care sprijină îmbunătățirea guvernanței regionale prin promovarea finanțării verzi și implementarea principiului DNSH
Next Post
Lansare achiziție pentru servicii de evaluare program
Menu
Skip to content