Experți ai ADR Nord-Vest au participat, alături de membrii comitetului regional de reprezentanți, la o întâlnire în cadrul proiectului Interreg Europe “COHES3ION”, în Regiunea Ruhr, Germania.

În perioada 15-16 ianuarie 2020, a avut loc în Essen (Germania) , în cadrul proiectului Interreg Europe – COHES3ION, cea de-a doua vizită de bune practici. Evenimentul a fost organizat de partenerul german al proiectului, Business Metropole Ruhr GmbH. 

La întâlnire au participat, alături de expertul din partea Agenției de Dezvoltare Regionale Nord-Vest, reprezentanți ai stakeholderilor proiectului, Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară, respectiv Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Scopul evenimentului a fost de a îmbunătăţi impactul Strategiilor de Specializare Inteligentă (S3) și a Programelor Operaționale conexe, finanțate din fonduri europene, în ceea ce  privește furnizarea de inovație de către actorii din cercetare și dezvoltare, prin integrarea dimensiunii teritoriale în S3.

Studiile de bune practici prezentate s-au referit la German Cyber Security Cluster Ruhr și industria de sănătate a orașului Essen, evidențiind avantajele competitive ale regiunii Ruhr față de alte regiuni ale Germaniei și la nivel internațional, în domeniile cybersecurităţii, respectiv sănătății, precum si perspectivele pe termen mediu, în regiune, ale acestor domenii de specializare inteligentă și felul în care politicile publice au influențat dezvoltarea celor două domenii.

Consorțiul proiectului este compus din 10 parteneri (8 ţări) – BEAZ S.A.U. (Spania – coordonator), Fundaţia Azaro (Spania), Southern Regional Assembly (Irlanda), Regiunea Calabria (Italia), ADR Nord-Vest (România), Business Metropole Ruhr GmbH (Germania), Regiunea Stockholm (Suedia), Mazowieckie Voivodeship (Polonia), Guvenul Ţării Galilor şi  Fundaţia Deusto (Spania).

Mai multe informații despre proiect găsiți prin accesarea următorului link:

https://www.interregeurope.eu/cohes3ion/

Articolul anterior
Experți ai ADR Nord-Vest au participat, alături de membrii comitetului regional de reprezentanți, la o întâlnire în cadrul proiectului Interreg Europe “COHES3ION”, în Regiunea Ruhr, Germania.
Articolul următor
Achiziție servicii de catering pentru participanții la Întâlnirea regională GAL-uri
Meniu
Sari la conținut