Ghidul Solicitantului 523 – Îmbunătățirea transportului județean de călători a fost lansat astăzi, 31 august 2023, de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest)

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), publică astăzi, 31 august 2023, Ghidul Solicitantului 523 – Îmbunătățirea transportului județean de călători.

Apelul de proiecte este competitiv, cu termen limită de depunere, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada:  2 octombrie 2023, ora 10:00 – 1 aprilie 2024, ora 10:00.

Descarcă – Ghidul Solicitantului 523 – Îmbunătățirea transportului județean de călători

ACTIVITĂȚILE ELIGIBILE aferente acestui apel de proiecte constau în: 

Achiziționarea de autovehicule pentru transportul în comun conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

ACTIVITĂȚILE ELIGIBILE CONEXE constau în:

Achiziționarea și instalarea stațiilor de reîncărcare/realimentare cu combustibili alternativi;
Achiziţionarea și instalarea componentelor/sistemelor integrate de bilete pentru călători („e-bilete” sau „e-ticketing”);
Achiziţionarea și instalarea componentelor/sistemelor de managementul traficului, precum și a altor sisteme de transport inteligente (STI)

Sisteme de monitorizare video CCTV în mijloacele de transport public;
Sisteme de localizare a mijloacelor de transport public intrajudetean și de managementul flotei (prin GPS, AVL, etc.) amplasate pe mijloacele de transport în comun;
Sisteme de informare a pasagerilor, amplasate în mijloacele de transport în comun;
Sistem de numărare a călătorilor, amplasate în mijloacele de transport în comun etc.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

  

Articolul anterior
Al doilea Corrigendum pentru ghidul solicitantului 112 a fost emis de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest)
Articolul următor
Ghidul Solicitantului 311.A – Creșterea eficienței energetice în regiune ca parte a investițiilor în sectorul locuințelor a fost lansat astăzi, 1 septembrie 2023, de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest)
Meniu
Sari la conținut