Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează în 27 februarie, la București, cea de-a șasea ediție a conferinței Cities of Tomorrow – eveniment ce reunește mediul de afaceri cu administrația locală și centrală, arhitecți, urbaniști și societatea civilă din România.
Cities of Tomorrow 2018 este dedicat regenerării urbane, în vederea stimulării unei dezvoltări durabile a orașelor și regiunilor României și implicit a unui mediu de afaceri atractiv pentru companii și angajații acestora. Dezbaterea se va axa asupra aspectelor ce țin de revitalizare și reconversie urbană și duc la dezvoltarea sustenabilă a României.
Pentru promovarea și susținerea autorităților publice locale, va fi organizat pe întreaga durată a conferinței un marketplace de proiecte pentru autoritățile publice locale, consilii județene, primării. Proiectele vor fi selectate în urma unui concurs, iar înscrierea proiectelor se face până la data de 1 februarie 2018. De asemenea, în data de 28 februarie, va avea loc un workshop dedicat exclusiv autorităților locale, cu tema „Promovarea eficientă în randul investitorilor străini“.