Modificare anexa Ghidul Solicitantului pentru Unități Primiri Urgențe și Ambulatorii, PROIECTE NEFINALIZATE

A fost modificată Anexa „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 8 – ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, PROIECTE NEFINALIZATE, Obiectivul specific 8.1 ”Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A – Ambulatorii și Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență , Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.

Modificările secţiunilor corespunzătoare din ghidul specific sunt cuprinse în ”Sinteza de modificări”, disponibilă  la http://www.inforegio.ro/ro/por-2014-2020/apeluri-proiecte.html.

Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul Specific care nu se regăsesc în cadrul sintezei de modificări rămân neschimbate.

Articolul anterior
SERVICII CATERING
Articolul următor
SERVICII CATERING
Meniu
Sari la conținut