Tinerii au potenţialul de a fi un motor al schimării în bine pentru comunitatea lor prin intermediul inovării. Cu toate acestea, 62% dintre tinerii din Europa Centrală și de Est nu sunt interesați să înceapă propria lor afacere, în timp ce unul din cinci ar dori dar consideră demersul prea dificil. Acest nivel scăzut de cultură antreprenorială, precum și lipsa capacităților de gestionare a inovării, reprezintă o provocare cheie în mai multe state din Regiunea Dunării. Valorificarea potenţialului tinerilor presupune în primul rând dezvoltarea competențelor și crearea unui mediu favorabil, în care ideile lor să poată lua forma unor acţiuni antreprenoriale cu o plusvaloare socială ridicată, care să constituie exemple demne de urmat pentru mediul public şi privat la nivel transnaţional.
Proiectul NewGenerationSkills, finanţat prin Programul Transnaţional Dunărea 2014-2020 şi implementat la nivel local de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Asociaţia Zona Metropolitană Cluj, îşi propune să îmbunătăţească mecanismele existente de cooperare între principalii actori de plan local (mediul de afaceri, organizaţii de tineret, mediul universitar, municipalitate etc.) în vederea realizării unei reţele transnaţionale de “laboratoare de inovare”. La nivelul Zonei Metropolitane Cluj-Napoca există mai multe initiative dispersate care încurajează inovarea şi dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor. Prin acest proiect ne propunem integrarea acestor demersuri fragmentate într-un tot unitar, asigurând un spaţiu fizic în care aceste acţiuni se pot derula şi un cadru propice în acest scop. Prin dezvoltarea unui pachet de învățare dinamic, bazat pe nevoile comunităţii, această schemă de sprijin se adresează în special tinerilor (15-29 ani) aflaţi în tranziție de la şcoală la piaţa forţei de muncă, motivaţi, dar insuficient calificaţi pentru a genera idei noi şi a face primii paşi în universul antreprenoriatului.
Proiectul se derulează sub coordonarea Primăriei Sectorului 11 – Újbuda – din Budapesta (Ungaria) în perioada ianuarie 2017- iunie 2019.