Programul Sănătate este un program multifond, care cuprinde finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și din Fondul Social European Plus (FSE+).

Programul are o alocare totală de 5,88 miliarde de euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate.

Prioritățile Programului Sănătate sunt:

  • Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive – prioritate multifond;
  • Prioritatea 2: Servicii de reabilitare, paliaţie şi spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei, impactului dizabilității şi profilului de morbiditate – prioritate multifond;
  • Prioritatea 3: Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate – prioritate multifond;
  • Prioritatea 4: Investiții în infrastructuri spitalicești noi – prioritate monofond;
  • Prioritatea 5: Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical – prioritate monofond; 
  • Prioritatea 6: Digitalizarea sistemului medical – prioritate monofond;
  • Prioritatea 7: Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant – prioritate multifond.

Mai multe detalii despre Programul Sănătate

Meniu
Sari la conținut