Anunţ de închidere proiect – “Sprijin financiar pentru ADR Nord-Vest în vederea îndeplinirii activităţilor delegate privind implementarea POSCCE – 2019”

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Ministerul Fondurilor Europene încheie proiectul “Sprijin financiar pentru ADR Nord-Vest în vederea îndeplinirii activităților delegate privind implementarea POSCCE – 2019“, număr contract 2.1.101/24.04.2019, cod MySMIS 128343.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și controlul FESI, Obiectivul specific 2.1 – Îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic şi procedural pentru coordonarea și implementarea FESI, Acțiunea 2.1.1 – Activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM ȘI POC.

Beneficiar: Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest

Obiectivul general al proiectului este acordarea de sprijin pentru realizarea gestionării şi implementării transparente şi eficiente a Instrumentelor Structurale în procesul de închidere a POS CCE 2007-2013.

Obiectivul specific al proiectului: sprijinirea procesului de închidere a POS CCE 2007 – 2013, prin îndeplinirea corespunzatoare şi la timp a tuturor atribuţiilor delegate de catre Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Cresterea Competitivitaii Economice (POSCCE) catre Organismul Intermediar pentru POS CCE înfiinţat în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest, prin asigurarea de sprijin logistic şi salarial pentru personalul implicat în închiderea POS CCE.

Rezultatele obţinute în cadrul proiectului:

(1) 12 luni de asigurare sprijin logistic şi salarial pentru procesul de închidere a POSCCE 2007 – 2013;

(2) 190 rapoarte ale beneficiarilor de durabilitate a investiţiei verificate pentru un număr de 181 proiecte;

(3) Implementarea măsurilor incluse în planurile de actiune elaborate de AM POS CCE, ca urmare a recomandarilor rezultate înşurma misiunilor de audit extern POS CCE si cel putin 1 raportare catre AM POS CCE (daca va fi cazul) cu privire la stadiul indeplinirii indicatorilor de catre beneficiarii proiectelor finantate prin POS CCE;

(4) arhivarea documentelor legate de îndeplinirea atribuţiilor delegate;

(5) 102 vizite de durabilitate finalizate cu 102 intervenţii aferente monitorizării acestora în perioada de durabilitate.

Valoarea totală finală a proiectului: 4.890.018,96 lei,

Asistenţă financiară nerambursabilă: 998.106,19 lei, din care 844.843,39 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 153.262,20 lei din bugetul naţional.

Valoare neeligibilă: 3.891.912,77 lei.

Durata proiect: 12 luni, respectiv de la 01.01.2019 până la 31.12.2019.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020

Date de Contact: telefon 0264-431550; email: mihaela.costin@nord-vest.ro; website: www.nord-vest.ro

Articolul anterior
Întâlnire de lucru a experților ADR Nord-Vest din Departamentul Sprijin Dezvoltare Urbană în vederea implementării proiectelor prioritizate ce vor avea ca sursă de finanțare Axa Prioritară 9
Articolul următor
4 contracte de finanțare semnate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj în cadrul POR 2014-2020
Meniu
Sari la conținut