Domnul Ovidiu Teodor CREŢU, primarul municipiului Bistrița, a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului nr. 126458, intitulat: „Scuar Ghinda”.
Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 în cadrul Axei Prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv Specific – Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile resedință de județ.
Scopul proiectului este reconversia funcțională a unui teren neutilizat/ degradat din municipiul Bistrița, în localitatea componentă Ghinda și transformarea lui în zonă de agrement și petrecerea timpului liber pentru comunitate, cu impact benefic asupra mediului – reabilitare terenuri degradate, stabilizare, vegetare.
Proiectul propus contribuie astfel la realizarea obiectivului specific al Priorității de investiți 4.2 din POR 2014-2020, respectiv: Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reședință de județ.
Perioada de implementare a proiectului este de 31 luni, respectiv între data 01.04.2018 și data 31.10.2020, aceasta cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea contractului de finanțare.
Valoarea totală a proiectului este de 1.094.575,86 lei, din care sprijin financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 585.410,37 lei.